Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:42 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Răducu Popescu cere ajutorul profesorilor. Vezi de ce

ro

09 Oct, 2012 01:00 2171 Marime text
ISJ-RaducuPopescu.jpgDupă ce săptămâna trecută doi inspectori şcolari au decis să revină la catedră, generalul de la ISJ Constanţa, Răducu Popescu, a dat sfoară-n ţară că instituţia pe care o conduce face angajări.

Astfel, pe pagina de Internet a instituţiei a fost publicat următorul mesaj, adresat cadrelor didactice din judeţ:

„În spiritul promovării şi derulării unui management transparent şi eficient, începând cu luna iunie a acestui an, am beneficiat de punctul dumneavoastră de vedere în ceea ce priveşte desemnarea unor cadre didactice pe funcţia de conducere, îndrumare şi control, atât în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, cât şi în cadrul unor unităţi de învăţământ din sistem. În acelaşi context, invit cadrele didactice din judeţul Constanţa să facă propuneri cu referire la desemnarea viitorilor inspectori de specialitate pentru educaţie fizică şi sport şi pentru limba engleză, pe adresa de email inspectorgeneralct@gmail.com, până vineri 12 octombrie, ora 10.00. Propunerile dumneavoastră vor fi analizate cu seriozitate, urmărind, ca şi până acum, dezvoltarea unei echipe valoroase de inspectori la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa", le-a transmis cadrelor didactice din judeţ inspectorul şcolar general Răducu Popescu.

Reamintim că inspectorul şcolar de specialitate pentru educaţie fizică şi sport, prof. Valentin Egor, a revenit la Clubul Sportiv nr. 1, iar inspectorul şcolar de specialitate pentru limba engleză, prof. Alexandra Moise la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu". Inspectorul şcolar general al ISJ, Răducu Popescu, a precizat că aceasta a fost decizia celor doi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii