A început distribuția voucherelor de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare
A început distribuția voucherelor de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare
18 Jan, 2023 10:30
ZIUA de Constanta
2583
Marime text
A început distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității. Primele zece femei care s-au înscris în program au primit tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare.
Ordinul comun al MTFES și al Ministerului Muncii nr. 20.917/2.155/2022 a fost oficializat în noiembrie și conține normele de punere în aplicare a programului prevăzut de HG 1.103/2022.
„Ne dorim și acționăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes și să se nască mii de copii în urma acestui sprijin. Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea.
Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare și dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul.
Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.
Primim în continuare dosare și avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanția colegilor din coaliția de guvernare și de la Ministerul de Finanțe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, a punctat, conform portalului instituției, Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.
Beneficiarii programului pot fi cuplurile și femeile infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical. În cadrul programului, un beneficiar poate primi ajutorul de stat pentru maximum trei proceduri pe an pe toată durata desfășurării programului.
Beneficiul social se acordă sub formă de două vouchere, ambele pe suport de hârtie, înmânate în același timp, unul cu suma de 5.000 lei, aferent tratamentului medicamentos, și unul în valoare de 10.000 lei, utilizabil pentru procedurile medicale specifice. Ambele vouchere au o valabilitate de 12 luni.
În situația în care costul tratamentului prescris depășește valoarea voucherului, beneficiarul trebuie să suporte diferența de cost, iar dacă cheltuielile tratamentului sunt mai mici decât valoarea voucherelor, nu se va oferi rest în bani.
Condițiile care trebuie îndeplinite în același timp pentru acordarea banilor sunt:
- vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani;
- cei doi membri ai cuplului (căsătoriți sau nu)/femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;
- cei doi membri ai cuplului/femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
- procedurile medicale de specialitate recomandate să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii