Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratia MTC incalca flagrant Codul Muncii

ro

04 Jun, 2005 00:00 964 Marime text

Angajati fara salarii, dar cu penalizari

Reprezentantii sindicatului televiziunii MTC, prezenti ieri la conferinta de presa organizata la Casa de Cultura, s-au plans de faptul ca angajatii televiziunii sunt acuzati de "rea-credinta". Acuzele conducerii sunt legate de faptul ca intr-o singura zi reporterii si restul colectivului de la MTC au refuzat sa isi continue activitatea obisnuita. Desi salariatii nu si-au mai primit salariile din data de 25 martie, conducerea postului de televiziune a decis ca pentru o singura zi in care nu s-a lucrat, acestia ar trebui sa plateasca penalizari. Paradoxal, desi nu isi primesc salariile, administratia televiziunii MTC a hotarat sa le opreasca 15% penalizari. Consternarea cu care acestia au primit vestea este pe deplin justificata, avand in vedere ca motivatia oferita de conducere se leaga de neindeplinirea sarcinilor de serviciu. Este cunoscut faptul ca, in toata aceasta perioada de cand televiziunea se afla intr-o situatie critica, angajatii au continuat sa asigure realizarea emisiunilor. Mai nou, pentru a primi salariile, angajatii sunt obligati sa faca rost de contracte de publicitate pentru televiziune, altfel sunt acuzati ca nu inteleg nevoile societatii. Potrivit afirmatiilor lui Mihai Godinac, presedintele sindicatului MTC, procesul intentat administratiei MTC va continua atata vreme cat nu se vor plati salariile. Ieri, Inspectoratul de Munca a depus in instanta o adresa conform careia, in urma controlului efectuat in cadrul societatii, s-a constatat ca salariile nu s-au platit la timp, iar asigurarile de sanatate n-au fost achitate. Astfel, administratia se face vinovata de incalcarea ultimei ordonante de guvern privind neplata asigurarilor de sanatate. Pentru aceasta situatie, conform legii, administratia poate fi amendata sau poate suporta intre 6 luni si 2 ani de inchisoare. La momentul actual, datoria societatii catre angajati si catre stat este de peste un miliard de lei. Din aceasta cauza, investigatiile vor fi continuate de catre Ministerul Finantelor. Reprezentantii sindicatului MTC au sustinut ca procesul in instanta va merge mai departe, luand in calcul faptul ca in aceasta situatie nu este vorba despre o societate oarecare, ci de una care apartine statului si care ignora flagrant Codul Muncii. Desi angajatii sustin ca au venit cu solutii pentru ca televiziunea sa iasa din impasul financiar, se pare ca administratia nu este interesata de sugestiile acestora. Urmatorul termen al procesului va fi pe data de 17 iunie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii