Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agresivitatea elevilor pune pe fuga profesorii

ro

02 Dec, 2006 00:00 1116 Marime text

# Chiar daca cadrele didactice se confrunta aproape zilnic cu actele de indisciplina ale unor elevi, fenomenul agresivitatii continua sa fie negat de conducerile scolilor * In replica, dascalii, mai ales, cei care profeseaza in scolile de arta si meserii sunt ingroziti de ceea ce se intampla acolo * Indignati de conduita elevilor, si convinsi ca situatia existenta in scoli nu se va reglementa prea repede, unele cadre didactice au ales sa-si schimbe domeniul de activitate * Deoarece au existat situatii in care directori de scoli au fost amenintati telefonic, unii dintre acestia refuza sa se implice in rezolvarea actelor de indisciplina aparute si ii lasa pe profesori sa se descurce singuri * Dascalii mai reclama si actualul regulament de ordine interioara, pe care il considera permisiv, in special in cazul sanctiunilor aplicate

Indisciplina si cazurile de violenta derulate, mai ales in ultima perioada, in scoli si licee ii aduce la exasperare pe profesori. Comportamentul acestora vine parca sa demonstreze ca ei se ghideaza dupa o alta scara a valorilor.Nu sunt vizati elevii care isi vad cu constiinciozitate de activitatea scolara, ci cei tupeisti, care raspund profesorilor, nu stau linistiti la ore sau folosesc un limbaj inadecvat. Cand epuizeaza metodele de temperare a elevilor si nu obtin rezultatul scontat, cadrele didactice apeleaza la politisti. Sarmizia Fetcu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean, a confirmat faptul ca au existat situatii in care profesorii constanteni, exasperati de indisciplina elevilor, au sesizat organele de politie. Motivul il constituie agresiunea verbala adresata cadrului didactic, actele de violenta derulate intre elevi in pauza sau devastarea scolii. Deoarece faptele reclamate sunt considerate incidente minore, acestea nu fac obiectul intocmirii unui dosar de cercetare penala, ci trebuie solutionate de catre politistii de proximitate impreuna cu conducerea scolii. Mai nou, tinerii din unitatile de invatamant, considera ca e "trendy" chiulitul de la ore. Anul trecut, in judetul nostru,1401 de elevi au fost exmatriculati. Dintre acestia, 1388 au fost sanctionati, in special pentru numarul mare de absente."Isi bat joc de mine si de munca mea"In ciuda consecintelor evidente, fenomenul agresivitatii elevilor continua sa fie negat de conducerile scolilor. In replica, dascalii, indeosebi cei ce profeseaza in scolile de arta si meserii, sunt ingroziti de ceea ce se intampla acolo. Sub protectia anonimatului, pentru ca le este frica sa nu-si piarda locul de munca, acestia ne-au declarat ca nu-si pot face orele din cauza comportamentului unor elevi. "De la an la an elevii parca sunt din ce in ce mai indisciplinati. E tot mai rau. Au ajuns sa-si bata joc de mine si de profesia mea. Pentru ca am indraznit sa-i fac observatie unui elev, privind atitudinea lui indolenta din timpul orei, am fost injurata", a declarat un dascal constantean. Faptul ca indisciplina este prezenta in scolile constantene reiese si din numarul elevilor care la sfarsitul anului trecut au avut note mici la purtare. Astfel, din situatia Inspectoratul Scolar Judetean, potrivit regulamentului de ordine interioara, 3350 de elevi au avut note sub sapte la purtare. Revoltati de conduita elevilor, convinsi ca situatia existenta in scoli nu se va reglementa prea repede, unele cadre didactice au ales sa-si schimbe domeniul de activitate. Altele, neavand alta solutie, se complac pretentiilor elevilor si isi fac orele intr-o atmosfera unde domneste haosul.Profesori umiliti dupa ani de munca Exista din pacate si dascali, care dupa 20 de ani vechime, cu grade didactice in spate sunt hotarati sa renunte definitiv la cariera didactica. "Dupa ce zi de zi ai de a face cu acesti elevi recalcitranti si needucati care raspund obraznic observatiilor mele, pleci nebun de acolo. Practic, te lupti cu morile de vant", ne-a precizat o profesoara dezamagita de starea actuala din invatamant. Se pare ca, aceste situatii apar mai ales acolo unde directorii de scoli nu se implica in rezolvarea actelor de indisciplina aparute si ii lasa pe profesori sa se descurce singuri. Poate ca neimplicarea lor in stoparea agresivitatii unor elevi ar fi de inteles, avand in vedere ca au existat directori care in urma sanctiunilor aplicate au fost amenintati telefonic cu distrugerea unor bunuri. Insa cum ramane cu neputinta profesorilor? Acestia se plang ca nu au parghiile necesare pentru pedepsirea elevilor indisciplinati, iar in urma precedentului creat, situatia scapa de sub control. Dascalii mai reclama si actualul regulament de ordine interioara care ar fi cam permisiv. Totodata si promovarea nejustificata a celor 10 clase prevazute ca obligatorii, ii lasa pe profesori descoperiti in fata atitudinii lipsite de respect a unor elevi.Gastile de cartier, un factor al agresivitatiiAgresivitatea, a fost definita de psihologi ca un comportament verbal sau actional de tip ofensiv, orientat spre umilirea sau minimalizarea celorlalti. In opinia acestora, cateva dintre cauze ar fi frustrarea tinerilor, starea de nesiguranta, pseudodemocratia sau instrainarea. Mircea Apostol, directorul Centrului de Asistenta Psihopedagogica, spune ca tendinta de a iesi in evidenta apare in urma dorintei acestora de a copia modelele promovate de mass-media, aceasta avand un rol important in formarea personalitatii tanarului. Un alt factor incriminat de acestia il reprezinta anturajul si familia. Probleme exista din cauza ca acesti elevi au o perceptie despre scoala deformata de grupurile din care fac parte, de asa numitele gasti de cartier, care au o influenta nefasta. Indisciplina tinerilor mai poate aparea si pe fondul lipsei implicarii parintilor, care in ultimul timp sunt mai mult preocupati de munca lor.Societatea, principalul vinovatIn urma unui studiu efectuat anul trecut privind potentialul latent al agresivitatii, s-a constatat ca fenomenul exista la nivelul judetului. Analiza a fost facuta in 40 de scoli, prin implicarea a 3000 de elevi si a cuprins clase de la a cincea la clasa a noua. La finalul analizei, Cornelia Popa, psiholog principal, a constatat ca cei mai agresivi sunt elevii de la scolile de arte si meserii. Totodata aceasta a observat ca, regulamentul de ordine interioara se aplica doar in cazurile extreme de indisciplina. Aceasta recomanda aplicarea documentului in toate cazurile de abatere ale elevilor indiferent de profesia parintilor. In opinia psihologului Popa, societatea este primul factor de educatie al tanarului, care in acest moment asista la o agresivitate derulata la nivel macrosocial. Legislatia care nu se respecta, rasturnarea sistemului de valori si alte "tare" ale societatii actuale nu fac decat sa deformeze conduita tanarului. In acelasi timp si statutul cadrului didactic actual lasa de dorit. La ora actuala, este foarte greu pentru un profesor sa se impuna in fata elevilor si sa ceara respectarea completa a regulamentului cand se stie ce salariu are, in conditiile in care, personalitati de carton, imbogatite peste noapte au devenit idolii acestor tineri aflati in deriva.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii