Ajutoare pentru achizitionarea de calculatoare pentru 168 de elevi
Ajutoare pentru achizitionarea de calculatoare pentru 168 de elevi
06 Jun, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1236
Marime text
Beneficiarii se pot prezenta la oricare agent economic cuprins in acest program
Elevii constanteni care au depus cereri pentru acordarea unui ajutor financiar in valoare de 200 euro in vederea achizitionarii de calculatoare pot consulta deja lista finala a beneficiarilor. Astfel, conform celor declarate de catre reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean, in cadrul Programului "Euro 200", in judetul Constanta, din 534 de solicitanti, s-au aprobat doar 168 de dosare, pentru invatamantul preuniversitar. Ca urmare, luna aceasta vor fi distribuite beneficiarilor si cupoanele valorice, transmise de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Asa ca, doar cei 168 de tineri vor primi cuponul valoric pentru achizitionarea de computere, departajarea acestora facandu-se in functie de venitul lunar brut pe membru de familie, in limita bugetului aprobat anual cu aceasta destinatie de MEC. Eliberarea bonurilor valorice se va face in perioada 10 - 23 iunie de catre unitatea scolara in care a fost depus dosarul, iar achizitionarea de calculatoare se va face in termen de 30 de zile de la primirea cuponului (11 iunie- 30 iulie). Beneficiarii se pot prezenta la oricare agent economic care comercializeaza calculatoare in cadrul acestui program si pot cumpara calculatoare, in baza bonului valoric in original, achitand diferenta de pret care depaseste contravaloarea ajutorului financiar. In situatia in care furnizorul accepta, diferenta de pret poate fi platita de beneficiar si in rate. In aceste cazuri, bonul valoric obtinut de catre beneficiari poate constitui avans pentru achizitionarea calculatoarelor. Configuratia minima obligatorie a calculatoarelor pentru achizitionarea carora se acorda ajutor financiar este un calculator cu procesor 1,6 GHz, 128 MB RAM si 40 GB hard-disk, sau echivalent. Calculatorul personal este constituit minimum din procesor, memorie volatila, dispozitive de stocare permanenta (hard-disk), tastatura, mouse si monitor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii