Ambasadorul Mark H. Gitenstein şi muftiul Iusuf Muurat au împărţit ajutoare nevoiaşilor din Hagieni (galerie foto)
Ambasadorul Mark H. Gitenstein şi muftiul Iusuf Muurat au împărţit ajutoare nevoiaşilor din Hagieni (galerie„Comunitatea musulmană din România este onorată de prezenţa înaltului oaspete în cadrul Centrului de cultură şi educaţie al Muftiatului, instituţie folosită drept pivot pentru promovarea religiei islamice şi pentru cunoaşterea valorilor cultural-tradiţionale existente în România, dar şi în celelalte state prietene cu care cooperăm. Acţiunea de astăzi constă în donaţia de carte făcută de ambasada SUA, care constă în două colecţii. O colecţie se referă la operele clasice americane, iar cea de-a doua este o selecţie de titluri valoroase privind istoria şi legislaţia islamului. Continuitatea unor astfel de acţiuni este benefică comunităţii noastre, creând o punte de legătură cultural-religioasă între musulmanii din România şi SUA", a declarat şefului Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat. La rândul său, ambasadorul SUA, Mark H. Gitenstein, a ţinut să precizeze că islamul este o religie tolerantă faţă de restul religiilor. „Puţini ştiu că islamul a dat lumii algebra, fără de care nu am fi dezvoltat infrastructura de astăzi, fără de care nu am fi descoperit o serie de invenţii şi nu am fi ajuns pe lună. Islamul a fost şi este o religie tolerantă. Susţinem acest centru, care va aduce o epocă de aur islamului din Constanţa", a subliniat ambasadorul SUA, Mark H. Gitenstein. Vizita ambasadorului Gitenstein s-a încheiat cu o deplasare în mijlocul comunităţii musulmane din satul Hagieni, unde a participat alături de reprezentanţii Muftiatului la o donaţie tradiţională de alimente specifice Postului cel Mare din Luna Ramazan.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp