Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambulanţa donată de Moga, apelată prin 112 doar pentru prim-ajutor (galerie foto)

ro

27 Jun, 2011 00:00 2293 Marime text
DSC_5680.jpgUna din cele patru ambulanţe pe care senatorul PSD Nicolae Moga le va dona centrelor de permanenţă din colegiul pe care îl are în subordine a fost predată autorităţilor locale din Ciocârlia în week-end. Chiar dacă iniţiativa parlamentarului este una lăudabilă, va mai trece ceva vreme până când va intra în circuitul urgenţelor.

Ambulanţa pe care a donat-o senatorul provine din Spania, a fost cumpărată la mâna doua, a costat aproximativ 10.000 de euro şi, potrivit lui Moga, „are mai puţini kilometri decât una rulată la acest moment la serviciul de ambulanţă". „Le-am făcut revizii, le-am predat în stare bună, dar nu au decât dotarea minimă, butelii de oxigen, targă etc. Trebuie să fie calificaţi şi doi asistenţi şi va intra în serviciul 112 după ce va trece de evaluări. Asistentele vor trebui să-şi obţină mai întâi calificarea. Acum le-am predat primăriei, aceasta trebuie să le şi înmatriculeze", a spus Moga. Când acestea vor intra oficial în lucru, va dispărea şi inscripţia pe care senatorul a pus-o pe ambulanţă, în care apare numele său şi titulatura. „Se va scoate înscrisul, va rămâne doar programul din care face parte această campanie de donare a ambulanţelor, «Viaţa înainte de toate»", a mai spus Moga.

La rândul său, directorul DSP Constanţa, Constantin Dina, ne-a spus că pentru a funcţiona în regim de urgenţă, ambulanţele trebuie să intre în comisia de evaluare a DSP, după ce în prealabil va fi dotată. „Există mai multe categorii de ambulanţe, noi doar le autorizăm sau nu. Serviciile de permanenţă nu aparţin de autorităţile locale în raza cărora vor funcţiona, ci de Serviciul de Ambulanţă Constanţa. Centrele sunt făcute doar în parteneriat cu autorităţile locale", a mai spus Dina.

Primarul din Ciocîrlia, Traian Dragomir, s-a arătat mulţumit de donaţia făcută, mai ales că în zonă ambulanţele ajungeau mai greu. „Ambulanţa e dotată cu tot ce trebuie, cu ea se va face doar serviciul de transport şi prim-ajutor. RAJA ne pune la dispoziţie oxigenul necesar. Serviciul 112 va funcţiona doar pentru cazurile care au loc în Mereni, Ciocîrlia şi Lanurile, atât", a spus primarul.

Pe lângă centrul de permanenţă care se va deschide la Ciocârlia, unde a fost dată această ambulanţă, vor mai primi ajutor din partea senatorului localităţile Adamclisi şi Ostrov sau Lipniţa, în funcţie de localitatea în care se va înfiinţa Centrul de permanenţă, respectiv la Independenţa sau la Cerchezu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Omul lui Mazare 27 Jun, 2011 18:03 Un Escroc de prima mana - la catzi bani a furat putea macar sa ia niste ambulante noi, mai mult ca sigur actiunea asta este o alta smecherie prin care i-si va trage bani (probabil statul va apela la o firma privata pt dotare asa ca investitia i se va intoarce inzecit)
  • manu 27 Jun, 2011 01:34 ce milos MOGA ,CREDE ca va intra in voia DOMNULUI CU ACESTE ACTIUNI, AMBULANTELE sunt cumparate oare de finul lui ROSU ADRIAN SAU MOISE GABRIEL protejati dumnealui, nu iar mai rabda D-ZEU PE PAMANT.