Amenzi de 205.000 lei, aplicate in numai o zi pe litoral
Amenzi de 205.000 lei, aplicate in numai o zi pe litoralPe 27 august, inspectorii „Comandamentului Sezon Estival 2009", din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au verificat 32 de unităţi de pe litoral. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost sancţionate contravenţional, cea mai mare amendă fiind de 50.000 lei.
Potrivit ANSVSA, au fost controlate 12 restaurante, şapte magazine alimentare, şase braserii, două patiserii, două unităţi de tip fast-food, o autoservire şi o pizzerie. Acestea erau deschise în staţiunile Mamaia, Costineşti, Neptun şi în oraşul Mangalia. Din cauza neregulilor ce s-au găsit la faţa locului au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 205.000 lei şi un avertisment. Abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor făceau referire la funcţionarea fără document de înregistrare sanitar-veterinar, depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreţinerea spaţiilor de lucru, etichetarea necorespunzătoare, lipsa echipamentului de lucru, comercializarea de produs expirate. Una dintre unităţi a primit o amendă usturătoare de 50.000 lei pentru că reprezentantul acesteia nu le-a permis inspectorilor să realizeze controlul punctului de lucru. Turiştii sau constănţenii care întâmpină probleme referitoare la siguranţa alimentelor, pot apela gratuit call center-ul Comandamentului la numărul de telefon 0800 826 787 pentru a sesiza neregulile constatate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp