Amenzi de peste 200 de milioane, pentru neconformarea la masurile de mediu
Amenzi de peste 200 de milioane, pentru neconformarea la masurile de mediu"Problemele mari sunt generate de societatile mici"
Comisarii Garzii Nationale de Mediu (GNM), din cadrul Comisariatului Judetean Constanta, au efectuat pe parcursul saptamanii trecute 24 de controale de specialitate. Dintre acestea, 15 controale au vizat obiective cu impact semnificativ asupra mediului. Acestea au avut drept scop verificarea stadiului realizarii masurilor impuse prin programele de conformare anexate autorizatiilor de mediu. Potrivit declaratiilor comisarului sef al GNM Constanta, Vasile Petro, de obicei, apar probleme in ceea ce priveste conformarea la masurile de mediu impuse in cazul societatilor care au obiective mici de activitate si care cred ca vor scapa necontrolate. In cazul societatilor mari, problemele de conformare apar mai rar. GNM a aplicat patru sanctiuni contraventionale in valoare totala de 27.500 RON. Astfel, SC Lactate Dobrogene SA, din localitatea M. Kogalniceanu, a fost amendata cu 3000 RON pentru depasirea indicatorilor de calitate la apele uzate evacuate in reteaua de canalizare. Acesti indicatori au depasit cu mult limitele admise de normativele in vigoare. De asemenea, SC Midia Oil SRL, din Lazu, a fost amendata cu 8.000 RON pentru nerealizarea masurilor stabilite la controalele precedente referitoare la intocmirea planului de interventie in situatii de poluari accidentale. Si SC Puiul de Aur SRL, din M. Kogalniceanu, a primit o sanctiune de 9.000 RON tot pentru nerespectarea masurilor impuse de comisari la controlul anterior cu privire la reglementarea activitatii din punct de vedere al protectiei mediului si pentru eliminarea necorespunzatoare a deseurilor generate. SC Lacto Car SRL, cu sediul social in comuna Albesti, a fost amendata cu 7.500 RON pentru functionarea fara autorizatie de mediu.
(L.T.)Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp