Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:24 10 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Analfabeti la testele nationale

ro

30 Jun, 2004 00:00 1159 Marime text

In mediul rural nu se invata carte

In judetul Constanta exista sate si comune in care procentul de promovabilitate se situeaza sub 25% * La scoala din Saligny, din 17 copii a trecut testele doar un elev, iar la cea din Darabani, din zece elevi, tot unul * Institutiile care au inregistrat rezultate aflate cu mult sub limita normalului sunt scolile cu clasele I-VIII din localitatile Cerchezu (77,78% picati), Darabani (90% picati), Dunarea (80%), Piatra (88,89%), Plopeni (81,82%), Saraiu (75%), Viroaga (80%) * Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a decis ca scolile respective sa organizeze pe viitor, optional, ore suplimentare de pregatire pentru testele nationale, de minim o ora pentru limba si literatura romana si o ora de matematica pe saptamana

Desi, in urma cu cateva zile, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean afirmau cu mandrie ca, dupa finalizarea procesului de centralizare a notelor obtinute de catre elevii constanteni la testele nationale, procentul final de promovabilitate dupa contestatii este de 78,24%, se pare ca in judet situatia nu este chiar atat de roza pe cat pare. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Timofte, a declarat ca la testele nationale doar urmatorii trei elevi au reusit sa obtina media 10 la examen: Constantin Beiu, Otilia Varlan, ambii de la Scoala nr. 29, si Andreea Dobrita, Scoala nr. 24. De asemenea, in topul unitatilor de invatamant care au avut procent de promovabilitate de 100% se regasesc: Colegiul National "Mircea cel Batran", Liceul "George Calinescu", Liceul Teoretic "Ovidius", Scoala Sanatoriala Mangalia, Grup Scolar Ostrov, Scoala cu clasele I-VIII Razoarele, Scoala generala Sacele, Scoala Tataru, Scoala din Viile. In plus, pana si cei patru detinuti de la Penitenciarul Poarta Alba, care au sustinut testele nationale, au reusit sa promoveze. Situatia cea mai proasta este intalnita insa in mediul rural, unde exista comune si sate in care procentul de promovabilitate se situeaza sub 25%. Ba chiar mai mult decat atat, la Saligny, procentul celor respinsi este de 94,44%, ceea ce ridica mari semne de intrebare atat la nivelul Inspectoratului Scolar, cat si al unitatii de unde provin acei copii care nu au reusit sa obtina note de trecere. Mai departe, institutiile care au inregistrat rezultate aflate cu mult la limita normalului sunt scolile cu clasele I-VIII di localitatile Cerchezu (77,78% picati), Darabani (90% picati), Dunarea (80%), Piatra (88,89%), Plopeni (81,82%), Saraiu (75%), Viroaga (80%). Astfel, in urma testelor nationale, foarte multi elevi au ramas cu un gust amar, insa rezultatele extrem de proaste pe care le-au obtinut sunt nu numai din vina lor, ci si a cadrelor didactice care ar fi trebuit sa se ocupe mai atent de acesti copii, mai ales din momentul in care au intrat in posesia rezultatelor de la simulare, care si acestea au fost destul de apropiate de cruntul adevar de acum. Pentru ca pe viitor sa fie evitate astfel de situatii, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a decis ca scolile respective sa organizeze, optional, ore suplimentare de pregatire pentru testele nationale, de minim o ora pentru limba si literatura romana si o ora de matematica pe saptamana, ceea ce este insa oricum insuficient pentru niste elevi atat de slab pregatiti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii