Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andreea Banica, pe locul doi in topul celor mai prost imbracate vedete

ro

30 Dec, 2008 23:23 4001 Marime text
andreea-banica-nunta-11[1].jpgCelebra cântăreaţă Andreea Bănică ocupă, în anul 2008, locul doi la cel mai prost îmbrăcate vedete autohtone.

De fiecare dată, artista încearcă să atragă atenţia sexului masculin prin vestimenţie, mişcări lascive şi cântece cu aluzii sexuale. Ţinutele sunt de cele mai multe ori neinspirate, stridente şi vulgare. De nenumărate ori aceasta a fost sfătuită să apeleze la un specialist care să îi aleagă ţinutele de scenă, dar şi cele de zi cu zi. Dacă va insista să îşi păstreze aceste obiceiuri vestimentare şi va abuza în continuare de imaginea de femme-fatale, va risca, în 2009, să câştige „trofeul vulgarităţii şi al prostului-gust". Printre cei care se aflau în top cinci se numără Oana Roman, deţinătoarea locului unu, care, deşi a scăpat de câteva kilograme în plus, insistă să îmbrace haine prea scurte, strâmte şi neadecvate siluetei sale. Andreea Bănică ocupă locul secund. Dani Oţil, cu al său desen celebru de pe jeanşi, este deţinătorul locului trei. Pe locul patru, cele mai prost îmbrăcate vedete din ţară, este Monica Anghel, care se machiază excesiv, de cele mai multe ori reuşind să-şi distrugă întreaga apariţie printr-un make-up prost făcut. Ar fi mai bine să armonizeze vocea bună cu un aspect rafinat. Pe locul cinci se află o fostă vedetă a anilor '90, pe numele său Silvia Dumitrescu, care fiind excentrică de fel, încearcă din răsputeri să arate acest lucru şi prin modul vestimentar pe care îl etalează cu fiecare ocazie.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii