Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţ important pentru românii care lucrează în străinătate! Ce trebuie să faci pentru a beneficia de pensie internaţională

ro

09 Jun, 2016 00:00 25926 Marime text


Lucrezi în străinătate şi te sperie gândul că trebuie să faci multe eforturi şi drumuri pentru a strânge actele necesare depunerii dosarului de pensie? ZIUA de Constanţa îţi vine în ajutor, iar în rândurile ce urmează, îţi prezentăm paşii care trebuie parcurşi pentru ca anii lucraţi în străinătate, dar şi vechimea din ţară să se regăsească întocmai în stabilirea pensiei la care ai dreptul.
 
Deschiderea graniţelor, aderarea României la Uniunea Europeană şi libera circulaţie a forţei de muncă presupun, pentru mulţi dintre români, în general, şi constănţeni, în special, o grijă în plus, pe lângă beneficii. Pe măsură ce anii trec şi munca în străinătate devine o obişnuinţă pentru cei din Diaspora, gândul la pensie şi la întocmirea dosarului îi sperie pe mulţi dintre români. Cu toate acestea, procedura este una destul de simplă, iar transmiterea actelor şi corespondenţa pentru fiecare caz în parte se poartă la nivel instituţional. Cu alte cuvinte, nu sunt necesare zeci de drumuri în ţară şi în străinătate pentru întocmirea dosarului de pensie.

În ţară, se pune doar vechimea din afară

Astfel, de la bun început, trebuie precizat faptul că perioada lucrată în afară contează şi pentru pensia din România, însă este luată în calcul numai ca stagiu de cotizare, nu şi pentru plata efectivă. Mai clar, se pune la vechime, nu şi la suma ce va fi stabilită ca pensie. Ca bani, anii lucraţi peste hotare vor fi valorificaţi exclusiv de către statul unde persoana a lucrat şi unde au fost plătite contribuţiile sociale.
 
„De exemplu, dacă o persoană a lucrat zece ani în România şi alţi 15 în Cipru, să spunem, vechimea sa totală în muncă este de 25 de ani, însă România îi va plăti suma stabilită pentru cei zece ani lucraţi aici, iar pentru ceilalţi 15, plata va fi făcută de către statul cipriot“, a explicat Kristina Mutiş, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa.
 
Şi pentru că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, este bine ca toate actele doveditoare ale muncii prestate fie aici, fie în străinătate să fie pregătite şi păstrate din timp.

Corespondenţa se poartă la nivel instituţional

Foarte important, dosarul de pensie poate fi înaintat în momentul în care persoana îndeplineşte condiţiile de pensionare, iar dacă vârsta de pensionare diferă între statele în care respectiva persoană a lucrat, actele pot fi înaintate către Casa de Pensii (sau instituţia corespondentă din statul străin) în momentul în care persoana împlineşte vârsta de pensionare stabilită de statul în care îşi are reşedinţa, întrucât acolo trebuie depus şi dosarul. De exemplu, dacă vârsta de pensionare este de 63 de ani în România, să spunem, iar în statul din străinătate unde persoana a lucrat vârsta este de 65 de ani, persoana poate depune dosarul la 63 de ani la Casa de Pensii de la noi din ţară, dacă aici are reşedinţa. Dacă are reşedinţa pe teritoriul statului străin, atunci va aştepta să împlinească vârsta de pensionare stabilită acolo.

Reşedinţa în străinătate 

„Dacă un bărbat are reşedinţa în România şi lucrează în Elveţia, să spunem, dosarul de pensie va fi depus aici, urmând ca noi să luăm legătura cu instituţiile din Elveţia pentru a i se stabili toate drepturile de care va putea beneficia la pensie“, a precizat purtătorul de cuvânt al CJP Constanţa. Cu alte cuvinte, Casa de Pensii de aici va face toate demersurile ulterioare pentru a obţine din străinătate actele care îl privesc pe cel care intenţionează să iasă la pensie. Dacă persoana are reşedinţa în străinătate, va depune dosarul acolo, urmând ca autorităţile de peste graniţă să intre în legătură cu cele din ţară.

Ce acte se cer

Dosarul trebuie să conţină o cerere-tip şi o declaraţie, actele de stare civilă - buletin sau carte de identitate, certificatul de naştere, cel(e) de căsătorie, sentinţe de divorţ (dacă este cazul), certificate de deces ale soţilor din căsătoriile anterioare (dacă este cazul). Mai departe, este nevoie de carnetul de muncă (original şi copie), adeverinţă cu perioada lucrată după data de 1.01.2011 (data de la care stagiul nu mai este operat în carnetul de muncă), alte adeverinţe privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, dar şi adeverinţe privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite. Nu în ultimul rând, este necesar şi livretul militar (original şi copie), dacă este cazul, dar şi diploma de studii superioare curs de zi (original şi copie) şi foaia matricolă sau adeverinţă curs de zi.
 
Pentru pensia anticipată şi anticipată parţială, nu sunt necesare livretul şi diploma de studii superioare. Pe de altă parte, persoanele care au lucrat în străinătate trebuie să depună orice adeverinţă ori fluturaşi din ţara sau ţările în care au lucrat în care sunt evidenţiate perioada şi contribuţiile sociale achitate.

Statele partenere

Odată depus dosarul la Casa de Pensii, în funcţie de fiecare caz în parte, decizia de pensionare le va fi transmisă solicitanţilor la adresa de reşedinţă. Perioada în care se va soluţiona dosarul variază de la caz la caz, în funcţie şi de receptivitatea de care dă dovadă statul partener. La momentul de faţă, la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa se află în lucru 2.398 de solicitări pentru pensiile internaţionale, urmând ca numărul lor să crească.

Peste 500 de cazuri

În luna mai au fost înregistrate 550 de cazuri de plată a pensiilor internaţionale în Constanţa. Printre statele cu care România colaborează în privinţa pensiilor se numără cele din Uniunea Europeană şi ale Spaţiului Economic European, dar şi Regatul Maroc, Armenia, Belarus, Ucraina, Federaţia Rusă, Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Canada şi Israel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii