Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:52 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproximativ 2500 de elevi asteapta sa fie repartizati

ro

15 Jul, 2004 00:00 1156 Marime text

La scolile de arte si meserii nu exista limita de varsta

In aceasta perioada, la institutiile de invatamant de pe raza judetului Constanta se afla in curs de desfasurare inscrierea elevilor pentru etapa a doua de admitere in licee si scoli de arte si meserii. Potrivit celor declarate de catre inspectorul scolar general adjunct Constantin Caracoti, la acest concurs vor participa atat elevii care nu au fost repartizati in prima etapa, cat si cei care nu au reusit sa promoveze examenele nationale. Din statisticile existente la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean, la ora actuala, in Constanta au ramas circa 4000 de locuri neocupate la liceu, dar si la scolile de arte si meserii. Se pare ca la repartizarea de la sfarsitul saptamanii in curs vor participa circa 2500 de elevi, dintre care 162 au ramas pe dinafara in urma primei repartizari. Conducerea ISJ recomanda tinerilor ca, zilele acestea, sa completeze pe fisele de inscriere cat mai multe optiuni, chiar toate, in situatia aceasta absolventul avand o mai mare siguranta pentru obtinerea unui loc. Aceste recomandari se fac si datorita situatiilor din ultimele zile, cand sediul inspectoratului a fost luat, practic, pe sus de elevii care nu au stiut sa completeze corect fisele de optiuni in cea dintai etapa de repartizare. In ceea ce priveste cea de-a doua etapa de repartizare computerizata, aceasta va avea loc in data de 18 iulie, iar rezultatele vor fi afisate pe 19 iulie. Ca noutate, anul acesta, scolile de arte si meserii nu mai impun candidatilor o limita de varsta. In atare conditii, daca ai o suta de ani si vrei sa te califici intr-o anumita, n-ai decat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii