Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:22 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului găzduieşte un simpozion internaţional

ro

26 May, 2012 01:57 1496 Marime text

Timp de două zile, 25 şi 26 mai, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului se desfăşoară lucrările simpozionului internaţional organizat de Institutul de studii religioase, culturale şi juridico-canonice al Arhiepiscopiei Tomisului şi de Centrul de studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice al celor trei religii monoteiste al Facultăţii de Teologie de la Universitatea Ovidius, cu tema „Legislaţia de stat şi legislaţia canonică din unele ţări ale Europei".

La simpozion participă cadre didactice universitare de la facultăţile de Teologie şi de Drept din România, Georgia şi Republica Moldova, de formaţie teologică, juridică, filosofică, sociologică, cu comunicări ştiinţifice cu conţinut inter- şi pluridisciplinar. De altfel, este pentru prima dată când în cetatea tomitană are loc un asemenea eveniment academic ce priveşte cercetarea ştiinţifică din domeniul juridic şi canonic din cele trei ţări, specifice atât prin istoria, spiritualitatea şi cultura lor, cât şi prin legislaţia pe care au promulgat-o de-a lungul secolelor.

Participanţii la simpozion vor avea prilejul să cunoască şi unele aşezăminte de spiritualitate religios-creştină şi de cultură din Dobrogea. Prin tematica abordată atât de cei peste douăzeci de participanţi din străinătate, cât şi de colegii lor din ţară (peste douăzeci), care sunt specialişti de prestigiu în universităţile şi în ţările lor, actualul simpozion internaţional îşi va aduce contribuţia la o mai bună cunoaştere a legislaţiei ţărilor şi bisericilor noastre, care are nevoie de un studiu şi o evaluare comparativă. Atât Institutul de studii religioase, culturale şi juridico-canonice al Arhiepiscopiei Tomisului, înfiinţat doar de o lună, cât şi Centrul de studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice al celor trei religii monoteiste al Facultăţii de Teologie îşi aduc o contribuţie meritorie şi la afirmarea culturii juridice şi canonice româneşti şi europene şi, ipso facto, la sporirea numărului de evenimente academice-universitare de referinţă naţională şi internaţională care au loc în urbea noastră.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii