Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopul Tomisului, mesaj de Crăciun pentru dobrogeni „Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a familiei, a dragostei, a păcii, a împăcării, a iertării“

ro

21 Dec, 2018 00:00 2379 Marime text
Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost colindat, ieri, la Palatul Arhiepiscopal, de un grup de copii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Cu acest prilej, a transmis constănţenilor un mesaj de Crăciun, în care îndeamnă la pace, linişte, înfrăţire şi unire.
 
„Este vremea când ne pregătim să primim cuvântul cel dumnezeiesc întrupat, să-l primim cu bucurie şi cu dragostea cuvenită. Cei ce l-au primit îşi înnoiesc, iarăşi, inima şi sufletul lor. Ziua în care pruncul Iisus se naşte, în fiecare an, este înnoire, nu este comemorare. Înnoirea praznicului este cu adevărat un moment de mare sărbătoare. Cuvântul care s-a întrupat este veşnic. El s-a întrupat în timp, ca să sfinţească timpul şi viaţa noastră, să ne ducă în veşnicie.
 
Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a familiei, a dragostei, a păcii, a împăcării între noi, a iertării. Se cuvine ca toţi să gustăm din darurile acestei sărbători. Pruncul ne arată cum trebuie să fim. Este un prunc curat, nevinovat, înconjurat de îngeri. Mânuitorul ne spune că trebuie să fim şi noi ca pruncii, altfel nu putem intra în împărăţia cerească a Tatălui. De aceea ne pregătim de această sărbătoare cu multă grijă, cu post, cu rugăciune, cu spovedanie, cu milostenie, cu dragoste şi pace.
 
Să fiţi la această sărbătoare mesageri ai păcii, aşa cum Dumnezeu şi-a trimis îngerii săi, pe pământ, la naşterea pruncului Iisus. Dragostea nu cunoaşte margini, discriminări de neam, de credinţă. Dragostea îmbrăţişează pe orice om, indiferent de ce credinţă şi etnie ar fi. Cu toţii suntem chipul lui Dumnezeu, iar Dumnzeu ne cheamă pe toţi la dragostea sa“, a spus ierarhul Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
„Iubiţi fraţi creştini! Iubiţi locuitori ai ţinutului nostru dobrogean! Iubiţi români de pretutindeni! Pruncul Iisus, care se naşte, ne cheamă pe toţi să fim în înfrăţire, dragoste şi unire. Să-L rugăm pe pruncul Iisus, aşa cum a venit pe pământ cu acest mesaj al păcii şi înfrăţirii, să ne înfrăţească şi în acest an. Să aveţi pace şi bucurie, să aveţi în casă bucate, de care să vă îndestulaţi, să aveţi colinde şi cântări, să se unească familia! Şi pentru că sărbătoarea este cu lumină, lumina să vă însufleţească credinţa, să strălucească, dragostea să se împlinească, iar nădejdea în ajutorul ui Dumnezeu să crească! La mulţi ani, Crăciun cu bucurii, pace şi unire tuturor!“, a transmis arhiepiscopul Tomisului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii