Arieratele spitalelor, un subiect in voga
Arieratele spitalelor, un subiect in vogaO parte din datoriile pe 2002 au fost achitate, cele din 2003 exista in continuare
La ora actuala, datoriile unitatilor sanitare care nu au fost achitate pe anul 2002 se ridica la suma de aproximativ 51 de miliarde lei * Datoriile pe 2003 sunt mult mai mari, atingand valoarea de 127 miliarde lei * Majoritatea arieratelor reprezinta restante catre furnizorii de medicamente * Cu toate acestea insa, nu vor exista situatii in care furnizorii vor refuza semnarea contractelor cu spitalele * Acest lucru este confirmat atat de DSPJ, cat si de Ministerul Sanatatii
In cursul saptamanii trecute, toate unitatile sanitare din judetul Constanta au negociat cu reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta contractele in baza carora se efectueaza prestatiile de servicii medicale pe anul acesta. Datoriile acumulate de unitatile sanitare in decursul anului 2002 vor fi evidentiate in contractele-cadru. "Inca mai exista cateva unitati sanitare cu datorii catre furnizorii de servicii si materiale sanitare in decursul anilor 2002-2003. O mare parte a arieratelor din 2002 au fost achitate integral. In ceea ce priveste arieratele pe anul trecut, nu se stie absolut nimic. Datoriile pe 2002 si 2003 se ridica la suma de 178 de miliarde lei", a declarat directorul financiar al Directiei Judetene de Sanatate Publica, Janeta Toanca. Pe anul 2002, cinci unitati sanitare mai au datorii neachitate. Suma totala se ridica la valoarea de aproximativ 51 de miliarde lei. Dintre acestea, 16 miliarde reprezinta datoriile Spitalului Mangalia, 29 de miliarde cele ale spitalului din Medigia, 1,7 miliarde la spitalul din Harsova, 1,9 miliarde la cel de Ftiziologie Agigea si alte 472 de milioane de lei reprezinta arieratele pe 2002 inregistrate de unitatea sanitara din Cernavoda. In ceea ce priveste datoriile acumulate pe parcursul anului trecut, valoarea acestora se ridica la suma de aproximativ 127 de miliarde lei. Astfel, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a acumulat 95 de miliarde, Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta - 11 miliarde, Spitalul Municipal Mangalia - 200 milioane de lei, Spitalul Orasenesc Harsova - 1,8 miliarde lei, unitatea sanitara din Cernavoda are de platit 895 milioane lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanta - 460 milioane de lei, Spitalul de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala din Eforie Sud - 1,5 miliarde lei, iar Spitalul de Ftiziologie din Agigea are de achitat 328 de milioane lei reprezentand arierate catre furnizorii de servicii si materiale sanitare. "Vom efectua un bilant contabil pe anul 2003, pe care il vom trimite Ministerului Sanatatii. Datoriile ramase neachitate pe 2002 vor fi platite in mod esalonat, pana in luna august a acestui an", a mai precizat directorul financiar al Directiei Judetene de Sanatate Publica, Janeta Toanca. Din totalul datoriilor acumulate, 26 de miliarde lei reprezinta arieratele catre furnizorii de medicamente pe 2002 si 87 de miliarde pe anul 2003. Pentru materialele sanitare, spitalele au de platit 7 miliarde pe 2002 si tot 7 miliarde pe 2003. Restantele inregistrate la cheltuielile de intretinere se mentin si ele la un nivel ridicat - 8 miliarde in 2002 si 16 miliarde lei in 2003. Directia Judeteana de Sanatate Publica a mentionat faptul ca, desi datoriile sunt foarte mari, furnizorii de medicamente nu vor refuza semnarea contractelor cu unitatile sanitare deoarece exista un protocol incheiat cu Ministerul Sanatatii in acest sens.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp