Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Armasarii nepretuiti de la Herghelia Mangalia

ro

30 Jun, 2008 00:00 3517 Marime text
1214768560.jpg

Incet, dar sigur, Herghelia Mangalia a inceput sa reintre in circuitul turistic de pe litoral

Desi a primit numeroase promisiuni si a fost coplesit de propuneri de colaborare, herghelia de la malul marii se descurca, in continuare, prin forte proprii, pentru a obtine venituri suplimentare. In prezent, la Herghelia Mangalia se efectueaza lucrarile de recoltare a celor circa 400 de hectare de furaje, care vor asigura hrana cailor in timpul anului. Pe langa proprii muncitori, la unitate au mai fost detasati angajati de la ocoalele din localitatile dobrogene, recolta fiind una dintre cele mai bune din ultimi ani. Herghelia are 354 de cai si 8 ponei, iar 60 dintre exemplare sunt de vanzare, prin negociere directa. Pretul unui cal este cuprins intre 3.000 de lei si 10.000 de lei. Pe langa animalele scoase la vanzare, herghelia are si un "lot" special, de numai cateva exemplare, a caror valoare este "inestimabila", dupa cum afirma seful unitatii, Constantin Ancuta. Acestia sunt armasarii de prasila, pur sange arabi ai caror stramosi au "intemeiat" Herghelia Mangalia si care perpetueaza cele sapte linii initiale - Siglavy Bagdady (adus de la Herghelia Radauti), El Iman ("linie" egipteana adusa din Germania), Ibn Galal ("linie" egipteana adusa din Ungaria - Germania), Cygaj ("linie" poloneza), Gazal ("linie" ungureasca), Mersuch ("linie" ungureasca), Nedjari ("linii" franceze si poloneze). Pur sange arabul de la Mangalia este un cal cu talie destul de mica, foarte usor de ingrijit, consuma putina hrana si este destul de rezistent. E un cal mic, agreabil, cu un temperament relativ placut, potrivit pentru echitatie si agrement. Nedjari, de exemplu, a ajuns la cel de al XII-lea exemplar, un roib cu coama neagra, din 1996. "Este unul dintre cei mai frumosi roibi de la noi, valoarea lui fiind nepretuita. Il pastram numai pentru monta. Nedjari XII are 12 ani, varsta ideala pentru un cal (care poate fi considerat batran dupa 22 de ani incolo). Are deja 46 de manji la activ, plus mai multe iepe gestante care vor fata in curand", ne spune Marian Becu, ingrijitor la Herghelia Mangalia de mai bine de 17 ani. Din linia Nedjari provine si unul dintre cei mai celebri cai de aici, un "bunic" al roibului cu coama neagra: Nedjari, armasarul Regelui Mihai, care a murit la "venerabila" varsta de 34 de ani, in 1946.

Ore de echitatie pentru mici si mari

Astfel, conducerea unitatii a pus la dispozitia turistilor, incepand din aceasta vara, o serie de noutati - demonstratii hipice, prilej cu care turistii vor putea fotografia sau filma, la pretul de 240 de lei calul/ora, inchirierea pistei pentru demonstratii si filmari - 430 de lei/ora, plimbari cu trasura - 80 de lei/ora. Calaria in spatiu inchis este 50 de lei/ora, iar in spatiu liber, pe camp, in padure sau la malul marii - 95 de lei/ora. Oricine va putea lua aici ore de echitatie, pe pur sange arab - 50 de lei/ora sau pe ponei - 35 de lei/ora, in fiecare zi, de luni pana vineri intre orele 10.30-18.00 si in week-end, intre 8.30-18.00. Abonamentele pentru echitatie sunt, pentru 6 ore saptamanal si o ora bonus - 270 de lei. Proprietarii de cai care doresc sa isi "cazeze" animalele favorite la Herghelia Mangalia trebuie sa stie ca pensiunea completa pentru un exemplar este de 8 euro/zi, pentru o iapa cu manz - 7 euro/zi, pentru un manz - 4 euro. In cadrul hergheliei se pot face si simple vizite, de grup (5,5 lei/persoana) sau individuale (6,5 lei adultii si 2 lei copiii, elevii si studentii). Deja turistii au "invatat" drumul la herghelie si vin intr-un numar mare sa viziteze sau sa calareasca pur sange arabii cu temperament deosebit de placut. Poneii fac deliciul micutilor, care ii pot calari insotiti de personal de specialitate, in timp ce adultii pot calari in jurul padocurilor sau chiar in afara hergheliei.

Scris de: {autor}Mihaela MARIN-DUBEI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii