Asigurarea de malpraxis devine obligatorie si pentru farmacii
Asigurarea de malpraxis devine obligatorie si pentru farmacii
05 Jan, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2203
Marime text
Din 2007, furnizorii de servicii medicale, dispozitive medicale si medicamente trebuie sa detina o asigurare pentru raspundere civila in domeniul medical, atat pentru furnizor, cat si pentru personalul medico-sanitar angajat. Dr. Mihaela Vranceanu, medic sef la Casa de Asigurari de Sanatate, a precizat ca aceasta obligatie nu revine, insa, si cabinetelor mici, care functioneaza cu un singur medic si o asistenta. Ca urmare, furnizorii de servicii medicale cu personalitate juridica si ambulatoriile de specialitate ale spitalelor vor plati pentru asigurarea de malpraxis 15% din suma obtinuta prin insumarea limitelor de asigurare pentru personalul medico-sanitar angajat la data intrarii in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate. Astfel, o farmacie cu circuit deschis va plati echivalentul in lei al sumei de 4000 eur, in timp ce pentru un farmacist asigurarea costa 5000 de euro. Conform declaratiilor dr. Vranceanu, aceasta asigurare devine eficienta in momentul in care un pacient sufera un accident in incinta unitatii sanitare. "Daca un bolnav aluneca si se loveste, se pune intrebarea cine suporta ingrijirea acestuia. Daca exista asigurarea, problema este rezolvata". Pe langa aceasta prevedere, noul contract cadru mai contine, in plus, o serie de sanctiuni pentru furnizorii de servicii medicale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii