Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:15 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asiguratii care platesc in plus vor beneficia de conditii de lux

ro

06 Jan, 2007 00:00 779 Marime text

# Crearea unor conditii de cazare decente va deveni o cerinta pentru toate unitatile sanitare * Deocamdata, in judetul Constanta doar in doua spitale exista amenajate rezerve de lux, unde pacientii sunt internati contracost

Asiguratii care vor conditii de lux in spital sau operatii estetice vor plati din buzunarul propriu. Acest lucru a fost prevazut in Legea reformei in sanatate si stabileste clar serviciile care pot fi suportate si care nu din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS). Contravaloarea serviciilor care nu sunt decontate din fond va fi suportata de asigurat, de unitatile care le solicita sau din alte surse, dupa caz. Astfel, persoanele care platesc contributia la FNUASS si care vor sa aiba la spital conditii hoteliere cu grad inalt de confort vor plati din buzunar luxul. In Constanta, in prezent, doar doua spitale pot oferi cazare in conditii elegante. La Spitalul din Mangalia si cel din Medgidia, bolnavii cu pretentii la confort platesc 10 euro pentru o zi de internare. De asemenea, persoanele care doresc corectii estetice, fertilizare in vitro, transplant de organe si tesuturi, cu exceptia cazurilor prevazute in Programul National, aprobat de Agentia Nationala de Transplant si CNAS, precum si asistenta medicala la cerere vor plati pentru serviciile medicale solicitate. Exista, insa, si o exceptie. Potrivit directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS), dr. Liviu Mocanu, in cazul tinerilor cu varste sub 18 ani, operatiile estetice sunt suportate de la fondul de asigurari. Toti pacientii vor plati, insa, contravaloarea unor materiale necesare corectarii vazului si auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere, dar si medicamentele scumpe care nu sunt cuprinse pe lista compensatelor si gratuitelor. Nu sunt suportate din Fondul unic unele servicii medicale de inalta performanta, unele servicii de asistenta stomatologica, anumite medicamente, materiale sanitare si tipuri de transport.O adeverinta costa 5 leiEliberarea actelor medicale solicitate de autoritatile care prin activitatea lor au dreptul sa cunoasca starea de sanatate a asiguratilor va fi platita de catre solicitanti. "Adeverintele medicale care se elibereaza in caz de boala sau certificatul constatator al decesului nu se platesc", a precizat dr. Liviu Mocanu. Serviciile medicale acordate in cazul unor boli profesionale, accidente de munca si asistenta medicala vor fi suportate din bugetul Ministerului Muncii. Personalul care lucreaza in cabinetele de asistenta medicala a sportivilor va fi platit de catre Ministerul Sanatatii Publice, iar asistenta de medicina sportiva de la bugetul de stat. Persoanele care vor medicamente mai scumpe, care nu sunt compensate, vor plati contravaloarea acestora sau diferenta dintre pretul compensat si cel din raft. Mai mult, asiguratii pot suporta costul anumitor servicii medicale si a dispozitivelor medicale cu preturi mari. CJAS nu poate plati din Fondul unic serviciile medicale solicitate de asigurat, unele proceduri de recuperare si de fizioterapie, serviciile nemedicale efectuate in unitati medico-sociale, serviciile acordate in cadrul sectiilor sau clinicilor de boli profesionale si cabinetelor de medicina a muncii, servicii hoteliere solicitate de pacientii a caror afectiuni se trateaza in spitalizare de zi, precum si servicii medicale acordate asiguratilor pe teritoriul altor state.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii