Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru creștinii ortodocși de rit vechi

• Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie
• Biserica Ortodoxă de Rit Vechi („Biserica lipovenească”) cuprinde credincioșii ortodocși ruși veniți în Țările Române
• Credincioșii creștini de rit vechi se consideră păstrătorii „adevăratei credințe ortodoxe”
• Biserica ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este organizată într-o mitropolie cu sediul la Brăila

 
Astăzi, este Ajunul Crăciunului pentru mii de români care sărbătoresc Nașterea Domnului de rit vechi!
 
Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie, iar trecerea în noul an se celebrează în noaptea de 13 spre 14 ianuarie. În România trăiesc peste un milion de adepți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruși lipoveni și sârbi. Cea mai mare comunitate în județul Constanța este cea din localitatea Ghindărești.



Biserica Ortodoxă de Rit Vechi („Biserica lipovenească”) cuprinde credincioșii ortodocși ruși veniți în Țările Române, începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a persecuției şi terorii dezlănțuite de Biserica Ortodoxă Rusă şi autoritățile rusești, pentru că nu au fost de acord cu reformele în ritualul cultului inițiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea. În timpul perioadei de persecuție, o parte dintre membrii mișcării împotriva reformei lui Nikon au fugit în Polonia, Austria, Suedia, Prusia, Moldova, Dobrogea, iar cu timpul au ajuns şi în America de Nord, Manciuria şi chiar în Australia.

Credincioșii creștini de rit vechi se consideră păstrătorii „adevăratei credințe ortodoxe” şi a vechilor rânduieli tradiționale ale Bisericii Ortodoxe, păstrează calendarul pe stil vechi, iar serviciile religioase le oficiază în limba slavonă.



Biserica ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este organizată într-o mitropolie cu sediul la Brăila, condusă de un mitropolit şi trei episcopi vicari. Conform recensământului din 2011, numărul credincioșilor lipoveni este de 32.558. Numărul total al lăcașurilor de cult este 67. De asemenea, în cadrul cultului funcționează trei mânăstiri şi un schit: „Vovidenia” (femei) şi „Uspenia” (bărbați) în comuna Slava Cercheză, județul Tulcea, o mânăstire de bărbați şi un schit pentru femei în satul Manolea, comuna Forăşti, județul Suceava. În proprietatea cultului se află şi 32 cimitire parohiale. Cultul nu are organizat un sistem de învățământ teologic, preoții fiind aleşi dintre acei credincioși apţi să oficieze serviciile religioase, cunoscători ai limbii slavone, tipicului şi canoanelor bisericești.
 

Cu ce obicei atrag bunăstarea
 
Astăzi, rușii lipoveni, ucrainenii din Dobrogea (circa 4.000), basarabenii și sârbii din Banat sărbătoresc Crăciunul, după ce aseară s-au reunit la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificație a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Nașterii Mântuitorului. Pe masa din Ajunul Crăciunului, moldovenii, ardelenii sau minoritățile de ruși lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunță, în noaptea Nașterii Domnului, o mare Sărbătoare.
În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradițională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, pește, ciorbe și borșuri, zacuscă, totul stropit din abundență cu vin rubiniu și votcă.
Rușii lipoveni pun pe masa de Crăciun preparate ca haladet (piftie cu reţetă specială), lapsa (tăieţei fierţi în supă de pui), vareniki (colţunaşi cu brânză). Gospodinele basarabence pregătesc colaci mici şi „ajunel”, pe care le leagă cu o aţă, alături de câteva flori de busuioc, apoi le agaţă de icoana şi le păstrează până când se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. După aceea, le scot şi le dau animalelor să mănânce, pentru a păzi casa de spiritele rele şi ghinion.

La masa de Crăciun, obiceiul este să pună sub fața de masă bani şi fân, pentru a atrage bunăstarea casei. Acestea sunt scoase de sub faţa de masă abia de Bobotează, pe 19 ianuarie.
 
Cum au apărut cele două date diferite

 
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor,- de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferență de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar.

După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Șfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.

Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute și 46 secunde rezultă anual o diferența de 11 minute și 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocțiul de primăvară.

Specialiștii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învățații vremii – în Răsărit ca și în Apus – au sesizat faptul și au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

 
Congresul de la Constantinopol 1923
 
Cu toate că în anul 1923, la un congres ținut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunțe la calendarul iulian și să adopte calendarul gregorian, data Paștilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinocțiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanța cu data Paștelui din Biserica Catolică.

Între timp, s-a constatat de către astronomi că și între calendarul gregorian din 1582 și cel astronomic există o diferență anuală, diferență care, la 3500 de ani, ar face ca și calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zis și o noapte.
Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama și de această diferență.

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.

Sursă foto: Pexels.com