Atentat la viata bolnavilor de miastenie
Atentat la viata bolnavilor de miastenie
12 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1152
Marime text
In Romania, peste 2.000 de persoane sufera de miastenia gravis, o afectiune grava, care se manifesta prin slabiciune si oboseala rapida a tuturor muschilor controlati in mod constient.
Pentru a supravietui, bolnavii trebuie sa ia zilnic un medicament, costul acestuia fiind de 200 lei pe luna. Daca pana acum tratamentul pacientilor cu miastenie era asigurat de Ministerul Sanatatii, din luna iulie, conducerea institutiei a decis sa nu mai ofere acestora gratuit medicamentul care ii mai tine in viata. Nadia Radulescu, presedinte al Asociatiei Nationale Miastenia Gravis spune ca, in judetul nostru, exista destul de multe persoane cu aceasta tulburare neurologica, insa, la ora actuala, nu se cunoaste un numar precis. Pe de alta parte, bolnavii constanteni se confrunta demult cu lipsa medicamentului retras de pe piata. "In Constanta, situatia a devenit critica de anul trecut. Ca urmare, bolnavii sunt nevoiti sa il procure din Turcia, de la marinarii care il cumpara din alte tari sau apeleaza deseori la asociatia noastra, pentru a beneficia de donatii", a explicat Radulescu. Aceasta a mai spus ca, de la inceputul anului, pe motiv ca nu detine autorizatie de punere pe piata data de Ministerul Sanatatii, medicamentul a fost retras. De peste sase luni exista o firma importatoare care, in ciuda demersurilor facute, este refuzata constant de MS, pe motiv ca pretul cerut de societate si care urmeaza sa fie suportat de la buget este foarte mare. Cei care au de suferit in urma acestui refuz sunt bolnavii de miastenis, care de cateva luni bune au ramas fara medicamente. "Am facut presiuni la minister, iar Eugen Nicolaescu a promis atunci ca va rezolva problema noastra. Acum insa vad ca medicamentul a fost scos de pe liste", a afirmat reprezentantul bolnavilor de miastenis. In plus, aceasta a adaugat: "Este inadmisibil ca, din ratiuni economice, sa se renunte la un medicament care este vital. Este foarte grav, deoarece in cateva ore se instaleaza paralizia generala care poate duce la oprirea respiratiei". Miastenia Gravis survine la orice varsta, dar este cel mai des intalnita la femeile sub 40 ani sau peste 70 ani si la barbatii peste 50 ani. Miastenia Gravis nu se vindeca, dar semnele si simptomele sale pot fi controlate.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii