Au fost descoperiti vinovatii in cazul delapidarii de la DSPJ
Au fost descoperiti vinovatii in cazul delapidarii de la DSPJ
23 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
875
Marime text
# IPJ Constanta a demarat o alta ancheta pentru solutionarea cazului
In urma cu aproximativ o luna, conducerea Directiei de Sanatate Publica Judeteana a demarat o ancheta cu privire la disparitia a 1,5 miliarde lei din cadrul institutiei, suma de care vinovati s-ar face cinci angajati din cadrul Serviciului Contractual. Potrivit declaratiilor directorului DSPJ, doctorul Marius Enescu, de cateva zile au fost descoperite persoanele care au fost implicate in aceasta operatiune si care, dealtfel, au si incalcat legislatia referitoare la sistemul achizitiilor prin licitatiile electronice si impotriva carora vor fi luate masurile care se impun. Din spusele directorului DSPJ, una din persoanele implicate in delapidare, care de altfel nu se afla la prima abatere, a fost surprinsa in timp ce introducea acte aditionale la contractele verificate de comisia disciplinara. Enescu a mai declarat ca angajatul a mai fost sanctionat de doua ori pana acum pentru diverse abateri. Cu toate acestea, se pare ca impotriva acestuia nu se pot lua deocamdata masuri din cauza faptului ca se afla in disputa juridica cu DSPJ. "Am fi putut sa-l dam afara, dar este imposibil deoarece nu exista o rezolutie data in litigiul anterior". Se pare ca aceasta persoana a incercat, prin "aranjarea" acelor dosare, sa demonstreze ca prima inspectie a Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta nu a fost buna, reducandu-si in acest fel, culpa. Enescu a mai precizat ca situatia a fost prezentata si Departamentului Investigatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Constanta, care la randul lui a demarat o alta ancheta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii