Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi prăznuim Moșii de vară. Ce trebuie să facem în această zi pentru a avea spor și sănătate (galerie foto)

ro

26 May, 2018 00:00 5967 Marime text
Moșii de vară (sau Sâmbăta morților) se prăznuiesc în acest an pe data de 26 mai. Sărbătoarea nu are o dată fixă în calendarul ortodox. Moșii de vară preced sărbătoarea Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paști, atunci când Biserica sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh.
 
Moșii de vară sau Sâmbăta morților este o sărbătoare dedicată pomenirii morților. La Moșii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morți, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite și mosoaice. Sărbătorile Moșilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, și lumea de dincolo, „lumea fără dor“, granița dintre cele două lumi fiind, în concepția înaintașilor noștri, extrem de permeabilă. La Rusalii, la 50 de zile după Paști, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.
 
Se spune că începând din Joia Mare din Săptămâna Patimilor și până la Rusalii, cerul, raiul și iadul sunt deschise. În acest interval de 50 de zile, sufletele rudelor noastre trecute la viața veșnică au călătorit libere prin locurile unde au trăit. În Sâmbăta Moșilor de vară, sufletele lor sunt triste, deoarece trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo și să-i părăsească pe cei dragi. De aceea, credința creștină spune că este bine ca sufletele celor adormiți să se întoarcă liniștite în mormintele din care au plecat și să se împace cu această situație. Astfel, rudele celor comemoraţi trebuie să le facă pomeni în aceasta zi. Se dau de pomană căni umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere, iar toarta acestora se împodobește cu flori de tei și cu buchete de cireșe. Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard întreagă perioadă în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire.
 
 

Ritualuri speciale

 
Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moșilor de vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep chiar în dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare: colivă, colaci, vin și cireşe. În ziua praznicului, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toți colacii dați de pomană nu vor ajunge la cei pomeniți și „se întorc” în casa celor care i-au dăruit. Creștinii care-și venereaza morții și respecta anumite tradiții în gospodăriile lor vor fi sănătoși și se vor bucura de spor în munca lor pe tot parcursul anului.
 
De Moși se duc la biserică frunze de nuc și ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoți, acestea se pun la streașina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă și de boală. Mai mult, potrivit acestei datini străvechi, după ce au fost sfințite, florile de tei sunt folosite ca remediu care vindecă surzenia.
 
O parte dintre ramurile de tei sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii. Altă dată, preotul şi sătenii ieşeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.
 
De Sâmbăta Morților nu ai voie să dormi afară, să mergi la răspântii sau la fântână, pentru că se spune că bântuie morții. Tradiția veche mai spunea că din primul fel de mâncare pe care-l guști în această zi, trebuie să împarți, ca să nu se abată asupra ta pierderi. Dacă oamenii scot apă din fântână de Sâmbăta Morților, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor morți. Potrivit calendarulortodox.ro, se mai spunea că dacă în această zi plouă, anul va fi mănos. Și dacă arunci o crenguță de tei în ploaie, se oprește.
 

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii