Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:59 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani pentru farmacii si spitale

ro

17 Jul, 2003 00:00 1056 Marime text

Controale menite sa faca lumina in sistemul sanitar

In functie de rezultatele verificarilor efectuate de catre reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si ai Ministerului Sanatatii, se va achita si a doua transa de bani din Fondul national unic de asigurari de sanatate * Sumele sunt pentru stingerea datoriilor unitatilor sanitare acumulate de acestea pana la data de 31 decembrie a anului trecut catre furnizorii de servicii medicale * Pe plan local, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a reusit acordarea a 11 miliarde lei catre cele 120 de unitati farmaceutice constantene, reprezentand contravaloarea retetelor gratuite si compensate eliberate in luna martie

Actiunea de verificare a spitalelor, organizata de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate impreuna cu Ministerul Sanatatii, se va finaliza maine. Printr-un comunicat emis de Biroul de presa al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se precizeaza faptul ca, in functie de rezultatele acestor verificari, se va achita si a doua transa de bani din Fondul national unic de asigurari de sanatate, in vederea stingerii datoriilor acumulate de unitatile sanitare, pana la data de 31 decembrie a anului trecut, catre furnizorii de servicii medicale.In acelasi comunicat de presa se mai precizeaza faptul ca aceste datorii se preconizeaza a fi achitate integral pana la sfarsitul lunii august 2003. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a anuntat ca numarul posturilor de conducere la nivelul tuturor caselor de asigurari de sanatate din tara va scadea. Aceasta decizie apartine Consiliului de Administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Astfel, in cadrul acestei institutii numarul functiilor de conducere s-a redus de la 59 la 29, procentual, reducerile fiind in proportie de 42,5% pentru celelalte case de asigurari de sanatate din tara. Pe plan local, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a reusit acordarea sumei de 11 miliarde lei catre cele 120 de unitati farmaceutice, reprezentand contravaloarea retetelor gratuite si compensate eliberate in luna martie. Acest lucru nu este chiar asa de imbucurator, farmaciile fiind puse in continuare in imposibilitatea de a elibera medicamente pe baza retetelor compensate si/sau gratuite. Pentru aceasta se asteapta rectificarea de buget, care va avea loc in luna august.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii