Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biblioteca a ajuns inamicul tinerilor moderni!?!

ro

06 Jul, 2006 00:00 1307 Marime text

Adolescentii de azi, cititori de ocazie

# Salile de lectura sunt pline numai in perioada sesiunilor, in rest, tinerii prefera alte mijloace de informare, cum ar fi Internetul * Cu toate ca fondul de carte al bibliotecii este in permanenta reinnoit, cititorii nu par a fi totusi interesati de eforturile pe care institutia le depune pentru achizitionarea acestor materiale

Intr-un secol in care sursele de informare sunt diverse, in care Internetul sau mijloacele de comunicare in masa transmit informatii in timp real, gustul pentru textul scris ramane o pagina in plus a unei istorii de mult uitate. In acelasi timp, invatamantul de toate gradele nu poate fi dezlegat de lectura cartilor, de o bibliografie minimala. Ne aflam intr-o perioada in care febra examenelor i-a cuprins pe majoritatea tinerilor care sustin bacalaureatul, admiterea in facultati, examenele sesiunii de vara sau licenta. Ar trebui deci sa ne intrebam daca sunt oare suficiente spatiile publice destinate lecturii in aceasta perioada!?! Pornind de la aceasta intrebare am facut o scurta vizita prin bibliotecile constantene. Din cele peste 130 de locuri puse la dispozitie de Biblioteca Judeteana Constanta "I. N. Roman" doar 26 erau ocupate de cativa tineri rataciti care se pare ca nu au parasit "inca" lumea cuvantului scris. "Prezenta cititorilor urmareste interesele de lectura. Daca in perioada sesiunilor sau atunci cand au de facut referate tinerii vin in numar mai mare, acum in apropierea vacantei de vara frecventa cititorilor este scazuta. Biblioteca incearca totusi sa isi atraga cititorii prin diferite manifestari culturale, dar si prin continua achizitionare de materiale. Cateva criterii de achizitie bine definite ar fi: continuitatea colectiilor, procurarea de cartii din toate domeniile cunoasterii, valoarea stiintifica si culturala a lucrarilor. De asemenea este foarte important sa asiguri acel tip de carte de "loisir", acea carte care satisface gustul de lectura a intregii comunitati. Cu toate acestea, apetitul pentru lectura in sensul traditional al cuvantului se va diminua in viitor probabil si din lipsa acuta de timp sau din cauza concurentei acerbe a Internetului. Sunt convinsa ca se va continua sa se citeasca, insa de aceasta data pe toate tipurile de suport. Imi este teama totusi ca suportul clasic se va diminua sub amprenta timpului", a precizat directorul adjunct al Bibliotecii Judetene Constanta, Adriana Gheorghiu.Fonduri putine pentru achizitionarea de cartiCu toate ca fondul de carte al bibliotecii este in permanenta reinnoit, cititorii nu par a fi totusi interesati de eforturile pe care institutia le depune pentru achizitionarea acestor materiale. Fondurile alocate de Consiliul Judetean Constanta sunt intotdeauna prea mici pentru a acoperi nevoile unei astfel de institutii. Pentru a-si atrage publicul cititor, conducerea bibliotecii are grija sa organizeze diverse manifestari menite a trezi interesul si dorinta de cunoastere. De la lansari de carte, expozitii de pictura la comemorarea unor personalitatii de marca ale spatiului dobrogean, biblioteca ramane un univers formator pentru toti cei care doresc sa se impartaseasca din lumina stiintei. Astfel incepand cu luna iulie va incepe sa functioneze "biblioteca de vacanta", prezentarea de proiectii si documente audio-vizuale si expozitia de grafica realizata de elevii constanteni sub conducerea lui Viorel Lungu. De asemenea, pe data de 11 iulie se va sarbatori intr-un spatiu festiv Ziua Mondiala a Populatiei. Biblioteca va gazdui evenimente destinate unor nume sonore ale culturii precum: Octavian Paler, Ion Bitoleanu, Ion Borcea si Marcel Proust. De precizat este faptul ca tot in aceasta perioada se vor celebra 75 de ani de la moartea celui care da numele bibliotecii, I.N. Roman.Site-urile web, in locul salilor de lecturaNici celelalte biblioteci constantene nu stau mai bine la capitolul cititori. Spre exemplu, la ora raidului nostru, biblioteca Universitatii Maritime Constanta nu avea nici un cititor. Cu toate acestea reprezentanta bibliotecii, Luminita Geru, a declarat ca "numarul cititorilor este totusi unul ridicat poate si pentru ca studentii se afla in plina sesiune". Cat despre biblioteca Universitatii "Ovidius" Constanta nu putem spune ca lucrurile stau mai bine. Desi pana in prezent numarul cititorilor a fost unul destul de ridicat, in aceasta perioada studentii par sa-si fi terminat listele bibliografice necesare examenelor, lucru dovedit prin absenta acestora din salile de lectura.In aceste conditii ne intrebam care ar fi principalele motive pentru care tinerii au renuntat de a mai merge la biblioteca? Internetul a devenit o practica facila de obtinere a informatiilor necesare. Astfel oricine se poate informa despre subiecte cat mai diverse cu un simplu clic. Dar sunt oare aceste informatii cu adevarat complete si corecte? Putem oare gasi aici toate detaliile necesare elaborarii unei lucrari complexe sau pur si simplu unei informari adecvate? Se pare ca la toate aceste intrebari ne pot raspunde cu usurinta salile de lectura prea goale pentru a demonstra un minim de interes pentru cultura. Poate o solutie eficienta pentru atragerea publicului cititor ar fi imbunatatirea serviciilor oferite de biblioteci. Existenta unui consilier care sa-i sfatuiasca pe cititori ce carti sa consulte, informatizarea fondului de carte, o relatie mai primitoare din partea bibliotecarilor ar fi cateva sugestii de urmat in acest sens. De asemenea, scoala are un aport fundamental in familiarizarea tinerilor cu biblioteca. Intr-un sistem in care cerintele dascalilor sunt din ce in ce mai reduse, in care interesul fata de elev a scazut considerabil, orele particulare devenind o practica profitabila, dorinta tinerilor de acumulare a cunostintelor s-a diminuat in mod vizibil.In concluzie nu ne ramane de spus decat ca tinerii par sa-si fi pierdut rabdarea de a mai sta cu o carte in mana preferand sa utilizeze mijloace de informare rapida care sa ii scuteasca de un drum obositor pana la biblioteca. Speram totusi ca lucrurile nu vor ramane asa, iar tinerii se vor reorienta spre un nivel de cunoastere plenara, ce nu poate fi oferita decat prin intermediul cartilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii