Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BNR va majora rata dobanzii, daca tinta de inflatie este pusa in pericol

ro

21 Sep, 2007 20:00 1143 Marime text
Banca Nationala a Romaniei /BNR/ va mari rata dobanzii, daca tinta de inflatie va fi in pericol din cauza deprecierii leului, a declarat, vineri, la targul de credite CreditExpo, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. El a precizat ca euro a fost cotat, vineri, pe piata valutara interbancara la 3,41 lei, prag de la care banca centrala se uita cu atentie, iar daca tendinta de depreciere devine stabila, BNR va apara moneda nationala prin masura pe care o are la dispozitie - cresterea ratei dobanzii. Daca BNR majoreaza rata dobanzii, a spus Croitoru, moneda nationala devine mai atractiva, iar leul se poate aprecia. Consilierul guvernatorului BNR a subliniat insa ca, atat timp cat deprecierea leului ramane in marjele in care s-a produs deja, nu reprezinta o ingrijorare pentru nimeni. 'Nu cred ca va fi necesara majorarea dobanzii pana la sfarsitul anului, dar daca apetitul scazut pentru risc continua pe pietele financiare internationale si, din aceasta cauza, presiunile pe risc vor fi mari, si leul se va deprecia pana la un nivel la care consideram ca tinta de inflatie este in pericol, dobanda va fi crescuta', a afirmat Lucian Croitoru. Tinta de inflatie pentru 2007 este de patru la suta, plus/minus un punct procentual. Inflatia anuala a crescut de la 3,99 la suta in luna iulie 2007 la 4,96 la suta in august 2007, potrivit Institutului National de Statistica (INS), ajungand astfel aproape de limita maxima a tintei de inflatie pentru acest an. Moneda nationala s-a depreciat puternic, vineri, in raport cu moneda unica europeana, iar cursul de schimb pentru euro a urcat pentru prima oara in ultimele opt luni peste pragul de 3,4 lei. Banca Nationala a Romaniei a afisat vineri un curs de 3,4026 lei pentru un euro, in crestere cu 2,93 bani fata de joi (0,86 la suta), cand cursul a fost de 3,3733. Moneda europeana nu s-a mai situat peste pragul de 3,4 lei din data de 31 ianuarie 2007, cand cursul de schimb a fost de 3,4084 lei.

Scris de: {autor}RMP{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii