Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadrele didactice vor fi salarizate in functie de performantele elevilor

ro

02 Sep, 2003 00:00 616 Marime text

Un nou sistem de finantare a unitatilor scolare

Generalizarea invatamantului obligatoriu de zece ani va avea ca urmare cresterea cu 0,5 a procentului din PIB alocat educatiei * Invatamantul liceal, scolile de arte si meserii si scolile din localitatile defavorizate din punct de vedere social-economic vor primi un sprijin financiar mai consistent

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a realizat un proiect privind noul sistem de finantare a unitatilor scolare, care urmeaza sa fie dezbatut de Comisia de invatamant. Acesta are in vedere cresterea capacitatii de decizie a consiliilor locale in legatura cu formarea, repartizarea si folosirea eficienta a fondurilor necesare unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, precum si cu evaluarea si promovarea cadrelor de conducere din institutiile de invatamant. Odata cu introducerea noii strategii de finantare si administrare a unitatilor scolare, se va constitui un sistem flexibil de normare si salarizare a personalului din invatamant, care sa stimuleze eforturile de crestere a calitatii actului educational. Promovarea calitatii in managementul unitatilor de invatamant preuniversitar si dezvoltarea capacitatii de decizie a directorilor de scoli in legatura cu proiectarea si executia bugetara, cu selectarea si evaluarea personalului din unitatile de invatamant constituie alte cateva elemente pe care proiectul propus le are in vedere. MECT a inaintat chiar ideea ca utilizarea sistemului de finantare de acest tip va avea ca urmare o crestere de la 4 la 4,5 a procentului din PIB alocat invatamantului, tinand seama de generalizarea invatamantului obligatoriu de 10 ani si de necesitatea diminuarii gradului de subfinantare a unitatilor de invatamant. Implementarea sistemului de administrare si finantare a unitatilor se va face prin reorganizarea retelei scolare in unitati cu personalitate juridica si care sa aiba minimum 200 elevi. Exceptie de la aceasta regula vor face unitatile de invatamant din comunele care, din motive demografice, nu pot organiza o unitate scolara cu acest efectiv. Fiecare unitate de invatamant va avea buget propriu de venituri si cheltuieli, intocmit si aprobat conform legii. Alocarea fondurilor de la bugetul de stat si de la cele locale se va face pe baza principiului finantarii proportionale cu numarul de elevi, pe baza de costuri medii anuale standard pe elev sau prescolar. Invatamantul liceal, scolile de arte si meserii si scolile din localitatile defavorizate din punct de vedere social-economic vor primi un sprijin financiar mai consistent din partea consiliilor judetene, din fondurile de echilibrare constituite la dispozitia acestora. Directorul si consiliul de administratie al unitatii vor avea mai multe atributii in ceea ce priveste executia bugetelor si stabilirea prioritatilor in orientarea fondurilor propuse la dispozitie. Cadrele didactice vor fi salarizate diferentiat, in functie de volumul muncii prestate, de prestigiul si capacitatea lor profesionala, precum si de performantele profesionale ale elevilor. Noul sistem de finantare nu presupune in sine suplimentarea volumului de fonduri bugetare, ci un nou mod de alocare a acestora. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Constanta, Liliana Timofte, a declarat ca ideea implementarii unui sistem descentralizat de finantare a fost adusa in discutie in urma cu doi ani. Proiectul privind finantarea sectorului de invatamant vizeaza, in primul rand, inspectoratele scolare si conducerile unitatilor de invatamant preuniversitar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii