Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadrele didactice vor munci mai mult pe bani putini

ro

09 Sep, 2003 00:00 883 Marime text

Intalnire la nivel national cu liderii de sindicat din invatamant

Discutiile se vor axa pe situatia analizelor medicale, pe proiectul de salarizare a profesorilor si pe modificarea Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic, precum si Legea invatamantului * La ultima intalnire cu ministrul Marian Sarbu s-au facut doar promisiuni, neluandu-se nici o masura concreta * Noul sistem dupa care se vor stabili salariile profesorilor este imposibil de pus in practica in conditiile in care nu exista un departament de evaluare a activitatii didactice * Modificarea Statutului personalului didactic si a Legii invatamantului a avut drept urmare cresterea efectivului maxim de elevi la clasa si a normei

Membrii sindicatelor profesorilor din tara se vor intalni, pe 12 septembrie, in cadrul unei sedinte operative pentru a discuta despre problemele cu care se confrunta angajatii din acest sector. La sedinta vor participa si reprezentantii Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta. Discutiile se vor axa pe situatia analizelor medicale, pe proiectul de salarizare a profesorilor si pe modificarea Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic, precum si Legea invatamantului. Pentru rezolvarea acestor chestiuni, membrii sindicatului profesorilor au inaintat adrese catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, insa fara a primi vreun raspuns din partea acestora. Liderul SLISP Constanta, Ioana Purcarea, a declarat ca la ultima intalnire cu ministrul Marian Sarbu s-au facut doar promisiuni, neluandu-se nici o masura concreta.

Salarii in functie de activitatea desfasurata

Modificarea Statutului personalului didactic si a Legii invatamantului a avut drept urmare cresterea efectivului maxim de elevi la clasa de la 30 la 35, precum si a normei didactice, salariile ramanand insa aceleasi. MECT a propus stabilirea salarizarii minime sau maxime in functie de activitatea pe care o desfasoara profesorii. "Acest lucru este imposibil de realizat in conditiile in care nu exista la nivel national un departament de evaluare care sa aiba stabilite metodele de examinare a activitatii profesorilor", a precizat liderul constantean. In ceea ce priveste situatia, inca nerezolvata, a analizelor medicale, membrii SLISP considera ca atitudinea reprezentantii MECT denota o lipsa de respect fata de personalul din invatamant. "I-am rugat pe colegi sa nu refuze sa plateasca aceste examinari obligatorii si sa semnaleze cazurile in care nu li s-au realizat controalele medicale pentru ca nu au achitat contravaloarea acestora", a mentionat Ioana Purcarea.

Sindicatele contesta noua metoda de repartizare a titularilor

O alta chestiune care urmeaza sa fie pusa in discutie la intalnirea operativa de pe 12 septembrie se refera la noua metoda prin care sunt repartizati profesorii. "Acest sistem nu a facut decat sa incurce situatia din invatamant. Datorita repartizarii computerizate, sectorul educativ se confrunta cu trei probleme grave: profesorii nu stiu unde vor fi titulari, conducerile unitatilor scolare nu ii vor cunoaste pe noii angajati decat dupa 10 septembrie, iar o parte dintre cei care au promovat examenul de titularizare nu au primit posturi". Astfel, mai multi candidati care au promovat titularizarea au ramas fara posturi, in urma repartizarii de duminica, fie pentru ca nu au ales corect codurile, fie din vina sistemului folosit. "Nu este normal ca titularii care si-au castigat acest drept prin concurs national sa ramana fara posturi", a conchis liderul de sindicat Ioana Purcarea. Masurile care vor fi luate pentru rezolvarea acestor probleme vor fi hotarate in sedinta operativa, liderul constantean neexcluzand insa si posibilitatea inceperii unor actiuni sindicaliste.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii