Campanie penală (video)
Campanie penală (video)Contabila primăriei Bărăganu va intra in atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz a anunţat că va sesiza instituţia pe motiv că femeia a direcţionat fonduri europene către firma soţului, nimeni altul decât actualul candidat PSD la funcţia de primar. În atenţia prefectului Claudiu Iorga Palaz a intrat şi fosta secretară a Consiliului Local Bărăganu. Acesta a participat fără drept la o şedinţă ilegală de aceea împotriva ei va fi formulată plângere penală.
Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a declarat că, în comuna Bărăganu, jocurile politice par să fie mai importante decât administraţia locală. În acest sens, Palaz va depune plângere penală împotriva Anei Mihaela Mănăilă, fosta secretară a Consiliului Local Bărăganu. Femeia a participat joi la o şedinţă de Consiliu Local fără a mai fi încadrată pe funcţie. În plus, fosta secretară este soţia unui angajat de la o firmă de casă a social-democraţilor constănţeni.
Claudiu-Iorga Palaz, prefectul judeţului Constanţa: „Doamna care a participat la şedinţă.... Soţul ei e angajat la Compress Holding... A avut toate pârghiile de a o aduce pe această femeie să îndeplinească funcţia.... I-am formulat plângere penală.... Nu avea dreptul să participe la şedinţă până nu era reîncadrată...".
Ca şi cum atmosfera nu ar fi fost suficient de tensionată în comuna Bărăganu, se pare că probleme există şi în ce o priveşte pe contabila primăriei. Prefectul a declarat că va sesiza DNA-ul cu privire la Magdalena Neague. Se pare că femeia a direcţionat fonduri europene destinate întreţinerii păşunilor către firma soţului ei, Titu Neague. Acesta este candidatul PSD la alegerile pentru funcţia de primar care vor avea loc pe 1 mai.
Claudiu-Iorga Palaz: „Am sesizat DNA-ul pentru situaţia....Neague Magdalena.... contabilă în Primăria... fonduri europene... Se forţează legislaţia.... nu se ţine cont... între orice limită....".
Reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa a subliniat că social-democraţii ar trebui să facă distincţia clară între politică şi administraţie şi să nu se mai folosească de pârghii ilegale pentru a-şi face campanie electorală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp