Capacitate la spital
Capacitate la spitalEmotii mari la matematica
Ca si la proba de limba romana, si la matematica au fost trei comisii speciale * Prima comisie a sustinut examenul cu 11 copii de la sanatoriul din Mangalia * Comisia de la Penitenciarul Poarta Alba a sustinut examenul cu sase dintre cei sapte inscrisi * A treia comisie a supravegheat desfasurarea probei de matematica la Spitalul Clinic Judetean Constanta * Aici au dat examen doi copii operati de apendicita # Cei mai multi candidati au declarat ca matematica este cea mai dificila proba * Subiectele li s-au parut a fi mult mai grele decat se asteptasera
Elevi si parinti au trecut ieri prin proba de foc a probei de matematica din cadrul examenului de capacitate. Generatii de-a randul, indiferent ca era vorba de examenul de admitere in liceu sau, mai nou, de capacitate, s-au temut de acest obiect de studiu mai mult decat de toate celelalte la un loc. Se poate spune ca, de multe ori, totul tine de autosugestie; daca spui matematica, automat este vorba de ceva dificil, insa, cum spune proverbul, de ce ti-e frica nu scapi. Anul acesta, candidatii au fost de acord ca "proba la mate a fost mult mai grea".
A doua zi a examenului de capacitate a debutat fara nici un fel de probleme deosebite. Candidatii au fost prezenti in sali inca de la ora 9.00, pentru ca pana la ora 10.00, cand era programata tragerea la sorti a domeniilor, sa poata fi facute identificarea fiecarui elev in parte, impartirea pe sali si banci, ca si repartizarea colilor de scris. Examenul propriu-zis a inceput, de la caz la caz, la ora 10.15, cel mai tarziu 11.45, in functie de cat a durat multiplicarea biletelor cu subiectele. Majoritatea candidatilor au declarat ca au emotii mai mari decat la proba de limba si literatura romana, cei mai multi declarand de altfel ca matematica li se pare cea mai dificila proba si materia cu care s-au impacat cel mai greu in toti anii de studiu.Probleme speciale
Si pentru proba de matematica au existat trei comisii speciale. Prima comisie a sustinut examenul cu 11 copii de la sanatoriul din Mangalia. Elevii nu au putut parasi spitalul din pricina unor accidente, datorita carora sunt fie imobilizati la pat, fie in caruciorul cu rotile, fara posibilitatea de a parasi temporar sanatoriul. A doua comisie s-a deplasat la Penitenciarul de la Poarta Alba, unde s-au inscris pentru sustinerea examenului sapte detinuti. Dintre acestia numai sase s-au prezentat la examen, din cauza ca al saptelea a trebuit sa fie prezent la Bucuresti pentru o serie de investigatii care au legatura cu cazul sau. A treia comisie a supravegheat desfasurarea probei de matematica la Spitalul Clinic Judetean Constanta. Aceasta comisie a fost organizata pentru doi copii operati de apendicita, care nu au dorit sa piarda examenul. Una dintre cei doua eleve internate, care este din Harsova, a fost operata duminica, iar cealalta, ieri dimineata, chiar inaintea sustinerii probei de limba si literatura romana. Acest ultim caz a fost chiar foarte grav, copilul fiind diagnosticat cu peritonita, fiind de admirat pentru vointa de care a dat dovada in timpul examenului. In ambele cazuri nu au existat probleme medicale care sa necesite interventii de specialitate. Pe langa aceste comisii speciale, la nivelul fiecarui centru de capacitate s-au organizat clase si comisii separate de examen pentru copiii cu probleme deosebite de sanatate, cum ar fi cei suferinzi de epilepsie sau de boli cardiovasculare, precum si cei excesiv de emotivi. Aceste clase au fost tinute strict sub supraveghere medicala, pentru evitarea oricaror probleme neprevazute care s-ar fi putut ivi la un moment dat.Subiecte grele
Cei 154 de absenti la proba de limba si literatura romana au absentat si de la matematica. Cadrele didactice au declarat ca subiectele au un grad mediu de dificultate, putand fi rezolvate macar partial de toti candidatii. Cu toate acestea, la iesirea din examen, cei mai multi dintre candidati nu mai afisau euforia care se citea pe chipul lor dupa terminarea examenului de limba si literatura romana. "A fost mult mai greu" era laitmotivul celor care ieseau de la examen. Conform parerii generale, primul subiect a fost mai usor, chiar accesibil. Al doilea insa a fost mult mai greu, unii elevi nereusind sa il rezolve complet. Multi dintre candidati au inceput chiar sa planga in momentul in care au iesit si au dat cu ochii de parintii sau rudele care ii asteptau. Mama unui candidat a declarat ca, in caz de nereusita, ultima speranta o reprezinta sesiunea din toamna. "Il meditez in continuare la romana si matematica si poate atunci reuseste. E un copil bun, dar mai exista si ghinioane". Intrebati fiind cum se asteapta sa fie urmatoarea proba, majoritatea candidatilor au declarat ca, oricum, nu are cum sa fie mai rau ca la matematica. Astazi urmeaza sa se sustina ultima proba a examenului, respectiv istoria si geografia, in functie de alegerea fiecarui candidat.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp