Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:43 31 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Capatana „Vrem sa facem ANL-uri pentru medici"

ro

30 Mar, 2010 02:57 1055 Marime text
cap_7.jpgManagerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Dan Căpăţână, doreşte să rezolve problema locativă a tinerilor medici.

Aşa că, la iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, cadrele medicale constănţene aflate la început de drum ar putea beneficia de locuinţe de serviciu. „Am identificat vreo trei locaţii, printre care şi una în curtea Spitalului Municipal. Deocamdată nu vreau să dau foarte multe detalii până când nu se vor aproba documentele pe care le-am trimis la Minister. Suntem într-o etapă premergătoare", a declarat dr. Căpăţână. Managerul SCJU a mai spus că iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost transmisă la Constanţa prin Ministerul Sănătăţii şi nu a fost discutată cu ministrul Elena Udrea week-end-ul trecut, când a făcut o vizită pe litoral. „Au existat discuţii şi cu cei de la Consiliul Judeţean Constanţa pentru că sunt terenurile lor. Eu mi-aş dori să facem cel puţin un bloc cu 40 de locuinţe. Fondurile pentru construirea lor vor veni de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe", a mai spus dr. Dan Căpăţână.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii