Capela Tinerilor, ridicată de Arhiepiscopia Tomisului, în atenția aleșilor locali (document)

27 Dec, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
4010
Marime text
Consilierii locali se vor întruni pe data de 28 ianuarie în ședință publică. Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, asupra terenului în suprafață de 300 mp situat pe bulevardul Mamaia, la intersecție cu bulevardul Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei Tinerilor.
Arhiepiscopia Tomisului are obligația de a obține documentația de urbanism în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și de a începe lucrările în termen de cel mult o lună de la data obținerii documentației de urbanism și a finalizării construcției, în termen de 24 de luni de la data anunțului de începere a lucrărilor, inclusiv de a obține certificatul de atestare pentru construcții. În cazul nerespectării acestor condiții, hotărârea își va înceta aplicabilitatea.
De asemenea, aleșii locali vor aproba și clauzele contractului de comodat ce urmează a se încheia între Municipiul Constanța și Arhiepiscopia Tomisului.
„Având în vedere adresa Arhiepiscopiei Tomisului nr. 3593/11.10.2016, înregistrată la Primăria Municipiului Constanța sub nr. 142484/11.10.2016, prin care se solicită inițierea unui proiect de hotărâre de atribuire în folosință gratuită către Arhiepiscopia Tomisului a unei suprafețe de teren pentru realizarea Capelei Tinerilor; în temeiul art. 36, alin. 2, lit. C, și alin. 6, lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică totală, republicată, Consiliul Local exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului și sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase; ținând cont de raportul de activitate, înregistrat sub nr. 81325, al Comisiei locale de analiză a modului în care s-a respectat legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismul de către cultele religioase aflate pe raza municipiului Constanța, prin care se recomandă adoptarea unei hotărâri de transmitere a dreptului de folosință gratuită asupra terenului în suprafață de 300 mp situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, intersecție cu bulevardul Mamaia, pentru o nouă perioadă, în vederea demarării și finalizării construcției propriu-zise.
De asemenea, Comisia propune construirea unei biserici din lemn stratificat, cu fundație și demisol din beton, printr-un proiect integrat în arhitectura zonei unde este atribuit terenul; reglementarea drepturilor care conferă titularului acestora dreptul de a construi se regăsește în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Astfel, dreptul de execuție a lucrărilor de construcții îl are persoana care deține asupra terenului un drept real principal și un drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Văzând dispozițiile art. 8 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu modificările ei ulterioare; luând în considerare art. 124 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, consiliile locale și cele județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori a serviciilor publice; în conformitate cu prevederile art. 45, alin. 6 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, privind administrația publică locală, inițiez proiectul de hotărâre privind transmiterea dreptului de folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în municipiul Constanța, bd. Mamaia, intersecție cu bd. Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei Tinerilor“, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
După adoptarea HCL nr. 142/2014 privind transmiterea dreptului de folosință, pe perioada construcției, asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în municipiul Constanța, bd. Mamaia, intersecție cu bd. Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii capelei, s-au făcut următoarele demersuri:
- procesul-verbal de predare-primire a terenului s-a încheiat în data de 9.07.2014, iar studiul geotehnic a fost realizat în ianuarie 2015;
- demersurile pentru întocmirea documentației cadastrale, obligatorii pentru eliberarea certificatului de urbanism, au durat până la data de 9.12.2014, fiind necesar un acord din partea Primăriei Constanța;
- eliberarea certificatului de urbanism a avut loc în data de 19.02.2015. Prin acest act s-a dispus obținerea a zece avize necesare depunerii dosarului pentru autorizația de construire.
Astfel, conform adresei Arhiepiscopiei Tomisului, toate cele zece avize impuse prin certificatul de urbanism au fost obținute, documentația necesară obținerii autorizației de construire fiind completă.
Pentru amenajarea terenului în vederea fundării, Arhiepiscopia a cumpărat lucrări specifice, în valoare de 60.000 de lei, urmând ca până la cota zero să execute lucrări de 200.000 de lei.
În secțiunea „Documente“ puteți consulta proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia, intersecție cu bulevardul Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei Tinerilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii