Cazarile la particular, pericol pentru sanatatea turistilor
Cazarile la particular, pericol pentru sanatatea turistilor# In aceasta perioada se inregistreaza un debit semnificativ al cazurilor de toxiinfectii alimentare si enterocolite acute in cadrul Spitalului de Boli Infectioase * Desi cei mai multi dintre pacienti sunt turisti, in urma investigatiilor efectuate pe litoral de inspectorii de specialitate nu a fost identificat nici un focar in vreuna dintre statiuni * Adrian Pavlov, inspector-sef al Inspectiei Sanitare de Stat, a declarat ca exista o legatura foarte stransa intre aceasta suita de imbolnaviri si obiceiul multora de a se caza la particular * Autoritatea de Sanatate Publica Judeteana nu poate efectua, insa, controale in astfel locatii pentru ca nu ii permite legea
Intervalul de timp cuprins intre sfarsitul lunii iulie si prima jumatate a lui august reprezinta o perioada de varf in ceea ce priveste numarul toxiinfectiilor alimentare si al enterocolitelor acute inregistrate la Spitalul de Boli Infectioase. Principala cauza a fenomenului este constituita de debitul mare al turistilor care aleg in aceste zile litoralul ca destinatie de vacanta. Numai in ultimele doua saptamani, 172 dintre acestia au primit de astfel de diagnostice. Cei mai multi au necesitat internare.Exista riscuri in cazul neprezentarii la medicConform informatiilor furnizate de doctorul Stela Halichidis, directorul adjunct al unitatii medicale mai sus-mentionate, toxiinfectiile alimentare si enterocolitele acute sunt boli digestive care prezinta simptome asemanatoare (diaree, varsaturi, dureri abdominale, eventual febra). Diferenta dintre ele consta in faptul ca, daca in cazul unei toxiinfectii poate fi stabilit cu certitudine alimentul incriminat, insa in ceea ce priveste enterocolitele acest lucru nu este posibil. De obicei, mai expusi la astfel de imbolnaviri sunt copiii, lucru confirmat si de statisticile lunare de la Boli Infectioase. In cazul in care se intervine prompt cu tratamentul corespunzator, pacientii se pot insanatosi in cateva zile. Daca se amana, insa, prezentarea la medic, situatia se poate complica in mod semnificativ, existand pericolul deshidratarii si chiar al mortii.Autoritatea de Sanatate Publica nu poate interveniDesi totalul diagnosticelor care vizeaza bolile diareice inregistrate in randul turistilor cazati la malul marii a atins in ultima vreme cote alarmante, Autoritatea de Sanatate Publica nu a identificat in ultimul timp nici un focar care ar fi stat la originea unui fenomen de acest gen. Inspectorul-sef al Inspectiei Sanitare de Stat, doctorul Adrian Pavlov, a declarat ca lipsa rezultatelor concrete pe acest sector este cauzata de obiceiul unui numar tot mai mare de turisti de a se caza la particular. Unica obligatie pe care proprietarii locatiilor devenite pensiuni peste noapte o au este sa declare la administratia financiara cate camere disponibile spre a fi inchiriate prezinta. Regimul de alimentatie, de cele mai multe ori neconventional, care este practicat in aceste spatii nu poate fi verificat decat in baza unui aviz sanitar emis de prefect. Un astfel de document lipseste insa. De aceea, controalele specializate cu aceasta adresa ale directiei nu pot fi efectuate, fenomenul in cauza continuand sa se manifeste fara a putea fi monitorizat indeaproape. Singurul aspect pozitiv al problemei este ca odata cu scaderea numarului turistilor de pe litoral se va diminua si totalul afectiunilor de tip digestiv, iar perioada de maxima intensitate a activitatii turistice sezoniere a fost deja depasita.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp