Cazurile de avort au scazut semnificativ
Cazurile de avort au scazut semnificativ
17 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
2897
Marime text
Comparativ cu anul trecut, a crescut numarul de nou-nascuti
Cele mai frecvente sunt intreruperile de sarcina provocate * Metodele pe care le practica femeile pentru a scapa de o sarcina nedorita sunt extrem de variate * Cele mai multe dintre acestea pot duce la moarte sau lasa sechele * Femeile care au mai multi copii beneficiaza de reducere atat pentru chiuretaje, cat si pentru procurarea anticonceptionalelor * Multe dintre acestea nu cunosc aceste avantaje si isi risca viata * Unul dintre cele mai grave cazuri este atunci cand o femeie isi doreste un copil, dar nu poate duce sarcina la bun sfarsit * In situatia in care apar simptomele unui avort spontan, este indicat controlul medical in cel mai scurt timpConform statisticilor, numarul de avorturi a scazut semnificativ, comparativ cu anul trecut. Cele mai frecvente sunt avorturile provocate, fiind intalnite mai ales in randul femeilor din mediul rural. Aproximativ un sfert dintre acestea isi provoaca singure intreruperi de sarcina. Cea mai frecventa metoda de provocare a avorturilor este injectarea alcoolului sanitar sau a serului fiziologic in uter. O alta modalitate folosita pentru intreruperea unei sarcini este administrarea de medicamente contraindicate femeilor insarcinate sau inteparea in uter cu andrele si alte obiecte ascutite. Au fost inregistrate numeroase cazuri in care femeile care si-au provocat avorturi au ajuns in stare grava la Spitalul Clinic Judetean Constanta. Pentru a se restabili, multe dintre acestea au avut nevoie de spitalizare in sectia Reanimare a spitalului. Cadrele medicale au declarat ca riscurile la care se expun aceste femei sunt deosebit de mari, in unele cazuri survenind chiar moartea pacientei. O intrerupere de sarcina intr-un cabinet de specialitate costa intre 500.000 si un milion de lei, in functie de cat de avansata este sarcina si de renumele medicului. De asemenea, tarifele variaza si in functie de modalitatea de efectuare a chiuretajului si de tipul de anestezie folosita. Femeile care au mai multi copii beneficiaza de reducere atat pentru chiuretaje, cat si pentru procurarea anticonceptionalelor. Cele mai mici tarife pentru intreruperile de sarcina sunt practicate in Spitalul Clinic Judetean Constanta si la Policlinica cu plata. Cele mai multe dintre femeile care isi provoaca singure avorturi nu stiu acest lucru, fiind convinse ca nu isi permit sa apeleze la un medic de specialitate. Aproximativ o treime din numarul de avorturi sunt spontane. Acestea survin de la sine, fara a fi provocate. Exista femei care nu pot duce la bun sfarsit o sarcina, cu toate ca isi doresc foarte mult un copil. Cadrele medicale au afirmat ca, in primele luni de sarcina, cauzele cele mai frecvente pentru pierderea copilului le reprezinta tulburarile endocrine. Echilibrul care se stabileste in timpul sarcinii intre secretia ovarului si a celorlalte glande cu secretie interna se strica si sarcina este eliminata din uter. In cazul in care viitoarea mamica se prezinta la medic indata ce a pierdut sange, sarcina poate fi salvata prin repaus la pat, medicamente antispastice si tratament hormonal. Medicamentele administrate din proprie initiativa, in special progesteronul sau alte preparate hormonale, in loc sa impiedice pot sa grabeasca producerea avortului. O alta cauza de producere a avorturilor o constituie modificarile formei si structurii normale ale uterului. Acestea sunt din nastere sau dobandite, cum sunt cele datorate inflamatiilor cronice produse in urma unor chiuretaje repetate. De asemenea, bolile infectioase acute sau bolile febrile, precum si emotiile puternice pot determina producerea avorturilor. Loviturile puternice in abdomen, raporturile sexuale excesive si calatoriile cu autoturismul pe drumuri rele sunt cauze declansatoare de avort. Simptomele care apar in aceste situatii sunt durere, hemoragie, precum si disparitia simptomelor subiective de sarcina.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii