Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCINA a stabilit programul de actiuni in anul 2005

ro

29 Dec, 2004 00:00 812 Marime text

Firmele locale vor putea in continuare sa fie la curent cu legislatia fiscala

Ca si in acest an, Camera de Comert va organiza seminarii in colaborare cu specialistii din Finante pentru a face cunoscute agentilor economici modificarile de legislatie survenite pe parcursul anului viitor * In gama burselor de contacte un eveniment interesant planificat a se desfasura in luna aprilie a anului 2005 este Bursa de Francize

Mereu prezenta in viata mediului de afaceri local, Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta, a fost in acest an, ca de altfel si in toti ceilalti, organizatorul si gazda unor evenimente importante de promovare a unor idei de afaceri, programe de finantare si noutati legislative, in special in domeniul fiscalitatii. In ultimul trimestru al anului 2004, CCINA Constanta a organizat in cele mai importante municipii ale judetului reuniuni pe teme de fiscalitate venind in sprijinul cunoasterii de catre firmele constantene a celor mai importante normative, de altfel mereu in schimbare. Evenimentele au fost organizate in colaborare cu specialisti ai Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta care, potrivit programarii Camerei de Comert pentru 2005, vor continua sa raspunda lunar intrebarilor agentilor economici referitoare la fiscalitate. Ca de fiecare data, targurile si saloanele cu tematica in sfera turismului, constructiilor vor fi combinate cu seminarii pe diverse teme de interes in domeniu. Astfel, numai in luna martie, vor fi cel putin trei seminarii vizand programele de finantare in turism si finantare operationala ale ANIMMC pentru firme, noutati legislative in comert, implicarea intreprinderilor mici si mijlocii in comertul international. In gama burselor de contacte, un eveniment interesant planificat a se desfasura in luna aprilie a anului 2005 este Bursa de Francize, care are ca idee de baza intalnirea intre cererea si oferta existenta la acel timp pe piata. In noiembrie, va avea loc cea de-a patra editie a Bursei de Contacte, unde ca de fiecare data organismele cu competenta isi vor etala intreaga paleta de servicii de creditare a tuturor celor care doresc sa investeasca in propria afacere sau vor sa o extinda.O alta oportunitate oferita de catre CCINA agentilor economici locali si din tara pentru a-si intari afacerile si a le diversifica este organizarea a 17 targuri si saloane, distingandu-se din nou cele care au capatat deja o rezonanta: TINIMTEX - Targul national de imbracaminte si incaltaminte, TINMEC - Targul national de metalo-chimice, Tomis Yacht, Tomis Ambient Construct fiind doar cateva dintre ele. Mediul de afaceri local va fi promovat nu numai pe plan local si national, conducerea Camerei de Comert Constanta avand deja stabilit un program privind misiunile economice si parteneriatele de afaceri pentru 2005. Au fost vizate pentru a deschide portile catre noi colaborari comerciale si economice locatii precum: Padova, Emiratele Arabe Unite, Belgia, Danemarca, Suedia, Salonic, Polonia, unde delegatia CCINA va avea intalniri de afaceri cu omologi din cadrul camerelor de comert straine. Pe langa toate acestea, CCINA va fi in continuare preocupata de organizarea de cursuri de calificare si perfectionare in turism, finante, alimentatie publica etc., sectoare de activitate preponderente in judetul nostru. In plus, institutia nu va uita nici in anul care vine de premierea firmelor care au inregistrat rezultate notabile la finele anului 2004, organizand Topul Firmelor din Constanta, Medgidia si Mangalia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii