CCINA invită medicii stomatologi la expoziţia „Denta & Pharma"
CCINA invită medicii stomatologi la expoziţia „Denta & Pharma"
26 May, 2011 02:47
ZIUA de Constanta
925
Marime text
Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius găzduieşte, în perioada 25
- 27 mai, expoziţia specializată „Denta & Pharma",
în cadrul căreia sunt expuse echipamente, instrumente, accesorii,
materiale
stomatologice, precum şi produse farmaceutice. Expoziţia este organizată
de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură din Constanţa,
în colaborare cu Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii
Ovidius. „Denta & Pharma" este un prilej de a reuni firmele de
stomatologie implicate într-un proces de modernizare a cabinetelor
stomatologice, care investesc cu consecvenţă pentru utilizarea celor mai
moderne
şi eficiente produse şi metode de tratament. La expoziţie sunt prezente
15 firme din ţară, dintre care patru sunt constănţene. „Ne bucurăm că am
ajuns la cea de a IX-a ediţie, iar firmele expozante continuă an
de an să fie prezente la acest eveniment", a declarat Leila Ionuz,
reprezentant al CCINA Constanţa. Expoziţia are loc concomitent cu cel
de-al VIII-lea Congres internaţional de sănătate oro-dentară şi
management medico-dentar
în ţările din Bazinul Mării Negre, al IV-lea Congres Internaţional al
Asociaţiei Germane de Medicină Dentară Complementară - BNZ, Şcoala de
Vară de Bioetică, Sănătate Publică şi Management al Serviciilor
de Sănătate, Workshop-uri pe domenii complementare, care se adresează
medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, asistenţilor medicali,
tehnicienilor dentari. Manifestările ştiinţifice
şi expoziţionale oferă locul ideal de întâlnire a personalităţilor din
cercetarea ştiinţifică, a specialiştilor şi a cadrelor didactice
universitare, a producătorilor şi
utilizatorilor de produse, tehnici şi tehnologii, având ca domeniu de
activitate medicina.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii