Ce trebuie să facă fetele în această zi Sânzienele împart rod holdelor, înmulţesc animalele, umplu de leac florile
Ce trebuie să facă fetele în această zi: Sânzienele împart rod holdelor, înmulţesc animalele, umplu de
24 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3927
Marime text
În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
De obicei, Biserica Ortodoxă serbează ziua morţii sfinţilor ca ziua lor de naştere. Doar Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) şi naşterea (8 septembrie, 24 iunie), cât şi alte evenimente din viaţa lor (ca Bunavestirea sau Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul). Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este consemnată de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia Sa. Evenimentul a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sunt nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile si suferinţele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor“, pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără rod şi florile fără leac. În ajunul sau în ziua de Sânziene, se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie.
Sursa. Crestinortodox.ro

Drăgaica şi Sânzienele în tradiţia populară

Coroniţele împletite din flori de sânziene se aruncă
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene, pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişurile caselor. Se considera ca omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea. Fetele strângeau flori de sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau coroniţe din sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş. Gospodarii încercau să afle care va fi norocul animalelor, de aceea, în seara din ajunul sărbătorii, agăţau cununi de sânziene la colţul casei orientat către răsărit. Dacă a doua zi în coroniţe erau prinse pene de la păsări sau păr de la anumite animale, se considera că anul va fi bun mai ales pentru acestea. Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite. Apoi, erau păstrate pentru diverse practici magice.Sânzienele marchează mijlocul verii
Sărbătoarea Sânzienelor, care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă. Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că, în cazul în care cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă. Pentru a fi sănătoşi şi a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele şi nevestele se scăldau în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui. Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor. În amintirea celor plecaţi dintre noi, se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.Sursa. Crestinortodox.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii