Cele doua fetite abandonate vor fi plasate unui asistent maternal
Cele doua fetite abandonate vor fi plasate unui asistent maternal
04 Aug, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1403
Marime text
# Suflul cardiac al Marianei, cea mai mare dintre surorile Cretu, este generat de o problema minora, care se va remedia automat in timp, si nu de o malformatie a inimii * In urma anchetei DGASPC s-a dovedit a fi imposibila varianta plasarii acestora dupa externare in familia in care s-au nascut * A fost identificat deja un asistent maternal profesionist dispus sa le ia in grija pe amandoua
Investigatiile medicale intreprinse in cazul Marianei Cretu, fetita de trei ani abandonata saptamana trecuta alaturi de sora ei, Georgiana, in fata catedralei Sf. Nicolae si ajunsa apoi la Sectia Pediatrie a SCJU, au avut un deznodamant fericit. Ecografia a lamurit faptul ca acel suflu cardiac este generat de o problema minora si nu de o malformatie a inimii, asa cum era posibil in cel mai rau caz. In aceste conditii, ambele micute au fost declarate sanatoase si pot fi externate imediat ce vor fi indeplinite conditiile sociale pentru acest lucru. Cu alte cuvinte, va trebui finalizata ancheta demarata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului in vederea gasirii fie a unei rude, fie a unui asistent maternal care sa le ia in grija. Metodologia de desfasurare a unei actiuni de acest gen prevede clar ca prima varianta care trebuie luata in calcul este cea a plasarii la una dintre rudele dispuse sa le ia in grija. Doar in cazul in care nu exista o astfel de persoana se poate trece la solutia de rezerva, cea a identificarii unui asistent maternal profesionist. Din nefericire, aceasta solutie a fost activata si in cazul surorilor Cretu. Desi nu ne-au fost furnizate detalii referitoare la desfasurarea investigatiilor, se pare ca este imposibila reintoarcerea lor in familia in care s-au nascut.Abandonate de rude, dar vizitate de strainiAceasta nefericita premisa se suprapune in mod sinistru putinelor idei despre mediul in care si-au trait primele luni de viata pe care Mariana, singura capabila sa vorbeasca, le formuleaza in mod inocent si involuntar. Astfel, printre detaliile despre familia Cretu pe care fetita le reda prin cuvinte, se disting imaginea bunicului, pe nume Gheorghe, cea a bunicii care fumeaza tigari ieftine si cea a celei care le-a dat viata care obisnuieste sa se urce pe bancheta din spate a masinilor si sa-si pastreze banii la piept. Toate acestea sunt mai mult decat relevante si compun cadrul social degradant in care fetitele s-au nascut. In mai bine de o saptamana, de cand sunt internate, singurele rude care le-au vazut in spital sunt cei doi frati ai mamei, dar si vizitele acestora au fost izolate si inconsistente. In schimb un batran, care a luat cunostinta de situatia Georgianei si a Marianei de la televizor, profund impresionat de caz, trece pe la ele in fiecare zi aducandu-le haine si alimente.Astfel, singura solutie a asistentilor sociali de la DGASPC a ramas cea a asistentului maternal care sa le ia pe amandoua in grija. Conform informatiilor furnizate de Mihaela Ristea, purtatorul de cuvant al directiei, se pare ca a fost deja gasita o astfel de persoana. Aceasta a trecut pe la spital in cursul zilei de ieri si urmeaza sa le externeze in cel mai scurt timp.In paralel, se pare ca ancheta lucratorilor de la Sectia 5 Politie este deocamdata in suspensie. Desi a fost identificata, se pare ca Gabriela Vasilica Cretu, mama celor doua, cea care le-a abandonat in fata lacasului de cult, este deocamdata imposibil de gasit. In aceste conditii a fost solicitat si sprijinul Politiei de Frontiera pentru a se verifica daca aceasta mai este in tara.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii