Cercetasii Romaniei sunt pe baricade
Cercetasii Romaniei sunt pe baricade
01 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
991
Marime text

Actiune de monitorizare a locurilor de agrement
Ei vor supraveghea curatenia spatiilor verzi
Centrul Judetean Constanta al Organizatiei Nationale "Cercetasii Romaniei" demareaza, in perioada 1-6 mai, anul curent, o actiune de monitorizare a spatiilor de agrement din judetul Constanta. Fideli "Legii cercetasului" si principiilor fundamentale ale cercetasiei, membrii organizatiei desfasoara diverse programe pentru promovarea si intarirea acestora, mai ales in mijlocul naturii. Actiunea desfasurata in aceasta perioada vizeaza constientizarea respectului fata de natura pentru toti cei care isi petrec timpul liber in mijlocul ei. In acest sens, patrule de cercetasi vor supraveghea si ii vor atentiona pe toti cei care agreseaza vegetatiile si nu lasa la plecare locul asa cum l-au gasit. Pentru o cat mai buna informare a persoanelor care isi vor petrece timpul liber in mijlocul naturii, reprezentantii organizatiei le vor inmana un "fluturas" care va cuprinde norme minimale de respect fata de cadrul natural. Centrul Judetean Constanta al Organizatiei Nationale "Cercetasii Romaniei" este compus din centrele locale: Constanta, Navodari si Eforie. De asemenea, este integrata in Organizatia Mondiala a Miscarii SCOUT, miscare educativa si voluntara a tinerilor, fara deosebire de origine, rasa sau credinta, apolitica, neguvernamentala si non-profit, bazata pe voluntariat.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii