Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Marfa, partenerul ideal pentru agentii economici din tara

ro

11 Sep, 2004 00:00 864 Marime text

Transportul in sistem ferry-boat ofera doar avantaje

Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa-CFR Marfa pune la dispozitia clientilor sai o gama larga de servicii, dispunand de o retea interna de trenuri specializate pentru transportul containerelor de mare capacitate, care asigura legatura intre principalele localitati ale tarii. Din totalitatea serviciilor prestate de catre societate, precum transportul in cantitati vagonabile ca expeditii de vagoane complete sau grupuri de vagoane, de coletarie, inchirieri de vagoane de marfa in trafic intern si international, intocmirea formalitatilor vamale, se poate distinge transportul intermodal utilizand ferry-boatul. Sub aceasta forma transporturile se realizeaza in vagoane complete, transcontainere si autocamioane pe ferry-boat, in conditii tarifare si de transport avantajoase. In Portul Constanta Sud-Agigea functioneaza Agentia Ferry-boat avand ca obiect de activitate efectuarea transporturilor de marfuri in vagoane complete, transcontainere si TIR-uri pe liniile de ferry-boat internationale: Constanta Sud - Derince (Turcia) si Constanta Sud-Agigea - Batumi (Georgia). Pe aceste doua linii circula doua nave ferry-boat, "Eforie" si "Mangalia", identice, construite in 1990 si administrate de CFR Marfa SA dupa reorganizarea SNCFR. Cele doua nave sunt de mare tonaj, respectiv 12.000 tdw/nava, fiecare dispunand de capacitati de incarcare in variante de 108 vagoane de cale ferata sau 125 de TIR-uri, fie alte combinatii ale numarului de vagoane, TIR-urilor si transcontainerelor. Ferry-boaturile sunt compuse din trei punti, prevazute cu 1680 metri liniari de cale ferata, cu ecartament normal (1.435 mm), un lift care asigura legatura intre cele trei punti, un pod mobil cu cinci linii de cale ferata, care realizeaza jonctiunea cu dispozitivul terestru de cale ferata, o placa mobila pentru usurarea manevrei vagoanelor de pe o linie pe alta, pe puntea navei si doua locotractoare pentru manevrarea vagoanelor pe nava. La randul sau, Terminalul ferry-boat Constanta dispune de o grupa de trei linii, fiecare cu o lungime de 750 metri liniari de cale ferata, pentru primirea si expedierea vagoanelor, o grupa de pregatire a vagoanelor formata din 10 linii fiecare, avand o lungime de 450-500 de metri liniari, pentru imbarcarea-debarcarea pe si de pe nava. Soferii si personalul insotitor pot beneficia de preturi promotionale pentru cazare in minihotelul din Terminalul ferry-boat, care are in componenta sa si cladiri cu birouri pentru intocmirea formalitatilor feroviare, vamale, de politie de frontiera, fitosanitare. Si ceea ce este mai important, Terminalul asigura legatura feroviara cu linii magistrale de cale ferata din Romania si restul Europei. Alegerea ferry-boatului ca mijloc de transport ofera beneficiarilor o serie de avantaje concretizate in reducerea duratei de transport, eliminarea manipularilor repetate a marfurilor in porturi si tarife atractive pe sectiunea maritima, precum si reduceri tarifare substantiale. In acest context, societatea asigura scutiri de plata la stationare a vagoanelor in asteptarea imbarcarii in Terminalul ferry-boat, a tarifelor de urgenta si a garantiei percepute in statiile de expeditii pentru transporturile cu destinatia ferry-boat, reduceri suplimentare a tarifului transport pe segmentul feroviar pentru transporturile avand aceeasi destinatie, reduceri la tariful transportului pe segmentul maritim pentru voiaje dus-intors si urmarirea din oficiu, gratuit, a vagoanelor care utilizeaza cele doua nave. Beneficiind de o bogata experienta si o logistica in continua perfectionare, CFR Marfa are posibilitatea de a raspunde nevoilor clientilor sai in cel mai scurt timp de la exprimarea acestora. Actuala conducere a societatii abordeaza o politica de transporturi dupa principiile de piata, in ceea ce priveste tarifele, relatiile cu clientii, achizitionarea de produse noi si moderne din Europa. Prioritar pentru aceasta este dezvoltarea unei activitati orientate catre client, catre dorintele lui.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii