Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci frati abandonati langa Colegiul Mircea

ro

15 Aug, 2007 00:00 1318 Marime text
1187122017.jpg

Cinci frati, cu varste intre sase si 13 ani, au fost abandonati de tatal lor, in fata Liceului Mircea cel Batran, din Constanta. Un trecator a sunat la 112, iar un echipaj al Sectiei 3 s-a deplasat la fata locului, pentru a-i prelua pe copii si a-i preda autoritatilor in drept.

Povestea familiei Miluta, din satul Stupina, comuna Crucea, este un pic alambicata. Atat de incurcata incat nici autoritatile nu au ajuns inca la un numitor comun. In vreme ce Toma Miluta, capul familiei, declara ca are noua copii, politia din localitate sustine ca are sapte, iar Protectia Copilului a primit informatii, din partea primariei din Crucea, cum ca ar avea 12. Ceea ce se cunoaste cu siguranta este faptul ca sotia acestuia este bolnava psihic, pleaca des de acasa si a trecut cam multisor timp de cand si-a luat ultima oara lumea in cap. Fiica cea mare, in varsta de 26 de ani, este si ea bolnava psihic, iar tatal o mai avea in grija si pe soacra sa, in varsta de 81 de ani, imobilizata la pat. Pur si simplu, intr-o buna zi, Toma Miluta a realizat ca nu mai poate avea grija de copiii sai, carora nu le mai putea asigura nici macar hrana zilnica, si a cerut spijinul autoritatilor. S-a adresat politiei, primariei, dar nu prea a primit ajutor. Asa ca, silit de imprejurari, intr-o buna zi, a pornit catre Constanta si si-a lasat cei cinci copii mai mici pe strada, langa actualul Colegiu Mircea cel Batran, in imediata apropiere a sediului Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Micutii au fost gasiti de un cetatean care a sesizat politia. Imediat, au fost dusi la Adapostul de zi si de noapte pentru copii strazii Gheorghe Hagi, iar de aici, au fost preluati de DGASPC. Mihaela Ristea, purtatorul de cuvant al institutiei, a precizat ca s-a instituit masura de plasare in regim de urgenta a celor cinci copii abandonati, iar Directia va declansa o ancheta sociala.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii