Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:45 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colecţii noi şi diversificate la Târgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte TINIMTEX, organizat de CCINA Constanţa

ro

10 Sep, 2019 00:00 3261 Marime text
În perioada 10 - 15 septembrie 2019, constănţenii sunt invitaţi la cea de a 77-a ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte - Încălţăminte TINIMTEX, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. TINIMTEX este cel mai mare eveniment de profil din ţară în domeniul industriei uşoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea.
 
Între 10 - 11 septembrie, în cadrul TINIMTEX, producătorii români, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi şi diversificate, au prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, aceste două zile fiind destinate exclusiv contractărilor. La fel ca la ediţia din luna mai, după mulţi ani, a fost reluată tradiţia rezervării unor zile ale târgului numai pentru sesiunea de contractări. Începând cu ziua de joi, 12 septembrie şi până duminică, inclusiv, târgul va fi dedicat vânzării cu amănuntul, pentru publicul larg.
 
Târgul se va desfăşura la Pavilionul Expoziţional, din staţiunea Mamaia  şi reuneşte circa 153 de firme, producători şi comercianţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte din întreaga ţară, majoritatea acestora fiind participanţi fideli ai acestui eveniment. Numărul mare de expozanţi şi suprafaţa ocupată demonstrează faptul că TINIMTEX se bucură de notorietate pe piaţa expoziţiilor de profil şi reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanţi.
 
La această ediţie, CCINA Constanţa şi-a concentrat cu succes eforturile în atragerea de firme producătoare de îmbrăcăminte si  încălţăminte, astfel încât, la ediţia din luna septembrie, a TINIMTEX, din totalul de 153 de firme participante, 95 de firme sunt producătoare, adică 65 % din totalul firmelor participante, iar restul de 35% sunt comercianţi.
 
Situaţia firmelor expozante, pe judeţe, este următoarea:  Bucureşti - 25 de firme,  Constanţa - 22 de firme, Braşov - 10 firme, Iaşi - 10 firme, Satu Mare - 9 firme, Bistriţa - 9 firme, Suceava - 8 firme, Argeş - 7 firme, Prahova - 7 firme, Neamţ - 6 firme, Mureş - 5 firme, Timiş -  5 firme, Arad - 4 firme, Buzău - 3 firme, Botoşani - 3 firme, Brăila - 2 firme, Cluj - 2 firme, Galaţi - 2 firme,
Bacău - 2 firme, şi câte 1 firma din Călăraşi, Vrancea, Bihor, Vaslui, Vâlcea, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Olt şi Hunedoara.
 
De asemenea, printre firmele expozante mai întâlnim o firmă din Grecia - producătoare de blănuri  şi una din Ungaria - producătoare de confecţii. Ediţia din luna septembrie a  TINIMTEX, de altfel cea mai importantă din tot anul, dă startul cumpărăturilor din această perioadă, expozanţii prezenţi la târg propunând publicului constănţean o ofertă extrem de variată, cu noile colecţii de toamnă-iarnă, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calităţii produselor expuse, cât şi din perspectiva preţurilor  atractive pentru cumpărători.  La Pavilionul Expoziţional, parter pot fi găsite confecţii textile adulţi, îmbrăcăminte din piele şi blană, îmbrăcăminte copii, tricotaje, lenjerie, home&deco, accesorii.
 
La Pavilionul Expoziţional, etaj pot fi achiziţionate genţi şi accesorii,  încălţăminte. În perioada 10 – 11 septembrie, programul de vizitare este cuprins între orele 10.00 - 19.30 (numai pentru comercianti), joi-sâmbătă,  12 – 14 septembrie, între orele 10.00 - 19.30 - pentru publicul larg, iar duminică, 15 septembrie, între 10.00 - 16.00 - pentru publicul larg.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii