Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:14 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania Oil Terminal a inaugurat noul sediu

ro

18 Aug, 2005 00:00 1117 Marime text
Ieri, a fost inaugurata oficial noua cladire a companiei Oil Terminal. La eveniment au participat numeroase oficialitati importante din viata politica si economica a orasului, printre care s-au numarat si reprezentantii Prefecturii, Danut Culetu si Adrian Nicolaescu. Noul director al societatii comerciale Oil Terminal, Mihai Lupu, a mentionat insemnatatea finalizarii acestei cladiri, subliniind, totodata, faptul ca "toti directorii anteriori pe care i-a avut societatea au contribuit de-a lungul timpului cu cate o caramida la terminarea lucrarii". Potrivit directorului Mihai Lupu, aceasta schimbare face parte din noua strategie manageriala a societatii, caracterizata in primul rand prin profesionalism. Implementarea unui nou mediu, a unei noi tehnologii, dezvoltarea capacitatii de stocare si transport a produselor petroliere fac parte din noul program pregatit pentru a face din cea mai veche companie din Constanta, una noua si mult mai puternica pe piata. Directorul companiei nu a uitat sa mentioneze efortul depus de catre salariati si de catre cei implicati in procesul constructiei noului sediu. Dupa taierea panglicii de inaugurare de catre Mihai Lupu si prefectul Danut Culetu, un sobor alcatuit din patru preoti au tinut slujba de sfintire a noii cladiri. Numerosii invitati s-au bucurat dupa acest moment de o receptie pe masura.

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii