Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea Primariei Mangalia nu cere experienta angajatilor

ro

29 Aug, 2008 00:00 1095 Marime text

Zeci de posturi pentru tinerii locuitori ai municipiului vor fi scoase la concurs in septembrie

Primul val de angajari in primaria municipiului Mangalia incepe in circa doua saptamani. Anuntul a fost postat la intrarea in institutie si poate fi studiat de toti cetatenii orasului. Fata de anii trecuti, cand vechea conducere a orasului a impus, potrivit legii, la angajare, conditii stricte, iar sefilor de birouri o vechime de cel putin cinci ani, actualii edili s-au gandit sa ofere, probabil, o sansa in plus tinerilor din Mangalia, coborand "stacheta" la mai putin de doi ani, in unele cazuri. Asa ca locuitorii Mangaliei pot opta pentru cele doua posturi de la Compartimentul Protocol, Mass-media, Evenimente - unul de inspector, cu studii superioare si o vechime de un an, iar celalalt de referent - si pentru cele cinci posturi de la Directia Corp Control - doua de sef serviciu (studii superioare si vechime de doi ani), un post consilier (vechime un an), un post de debutant (fara vechime) si unul de referent. Seful Serviciului Urbanism, post de asemenea scos la concurs, va trebui sa aiba... numai doi ani vechime. In cadrul Autorizatiilor in Constructii, doritorii vor putea sa "devina" fie consilier, fie referent debutant. La Serviciul Contabilitate, primaria pune la dispozitie doua posturi: unul de consilier clasa I (noua ani vechime), iar celalalt de consilier gradul I (cu o vechime de numai un an). Mai sunt scoase la concurs doua posturi la Serviciul Venituri persoane fizice-urmarire contracte - unul de inspector cu studii superioare, celalalt consilier gradul I, cu vechime de un an, un post la Serviciul Venituri persoane juridice - urmarire contracte (consilier clasa I, cu noua ani vechime), la Executari Silite (un post sef birou, cu minimum doi ani de vechime), precum si la Serviciul Prognoza, Proiecte Turism, Invatamant si Cultura (trei posturi - unul sef serviciu, cu aceeasi "minima" experienta de doi ani, unul de consilier clasa I si vechime de noua ani si unul de consilier clasa I - vechime un an).

Politia Comunitara nu are director executiv

Aceeasi nevoie sporita de forta de munca functionareasca "tanara" mai au si serviciile Investitii-Achizitii (doua joburi de consilieri, cu vechime de un an, si unul de referent, cu vechime de noua ani), Juridic (sef serviciu - vechime de doi ani, doi consilieri juridici si doi consilieri clasa I), Organizare-Informatizare (doi consilieri debutanti, fara vechime), Patrimoniu Cadastru (un consilier cu un an vechime si un referent), Administratie Publica si Autoritate Tutelara (doi consilieri), Compartiment Spatii Verzi (doi inspectori), Ordine Publica (trei referenti, cu vechime de numai... 6 luni!). In plus, vor mai fi angajati cate un lucrator la Resurse Umane (debutant, cu studii superioare), Sprijinire si Indrumare Asociatii Locatari (referent, cu studii medii), Autorizare Agenti Economici (consilier, fara vechime in studii), Igiena Publica (studii medii si noua ani vechime), Transport si Dotari Urbane (inspector, cu numai un an vechime). Primaria va scoate la concurs si postul de director executiv la Politia Comunitara, cel ce va ocupa aceasta functie necesitand cinci ani vechime. Una dintre cerintele primariei este ca toti candidatii sa cunoasca o limba de circulatie internationala si sa stie sa opereze pe calculator, lucru destul de usor, daca tinem cont de faptul ca mai toate posturile se adreseaza tinerilor. Dupa proba scrisa, ce va avea loc pe 16 septembrie, a doua zi, cei admisi vor participa la interviu. Inscrierile candidatilor se fac zilnic, intre orele 10.00 si 16.00, pana pe 12 septembrie.

Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii