Constantenii au donat 40 de milioane in urnele restaurantelor McDonalds
Constantenii au donat 40 de milioane in urnele restaurantelor McDonalds
04 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
997
Marime text
Suma record pentru ajutorarea pentru victimele cataclismului asiatic
Campania umanitara lansata in sprijinul populatiei afectate de cataclismul asiatic s-a incheiat oficial la inceputul saptamanii acesteia * "Un tsunami pe care il putem opri ", a adunat in Romania 2 485.000.000 lei, suma care a fost depusa integral in cursul zilei de ieri in conturile special deschise de catre reprezentantii UNICEF *
Pe data de 7 ianuarie anul acesta, Compania McDonald`s Romania lansa oficial la Bucuresti, la restaurantul McDonald`s Unirea, in prezenta presedintelui Romaniei precum si a ambasadorilor tarilor din Asia de Sud, campania nationala de strangere de fonduri pentru ajutorarea populatiei afectate de cataclismul din 26 decembrie. Prin intermediul acestei campanii, timp de aproximativ o luna, in fiecare dintre cele 50 de restaurante McDonald`s din tara unde au fost amplasate urne speciale de donatii publice, toti romanii si-au putut oferi ajutorul in sprijinirea miilor de oameni afectati de aceasta tragedie. Pe langa acestea, compania luase hotararea de a de a dona cate 1000 de lei din pretul fiecarui sandwich vandut in luna respectiva si avandu-se in vedere faptul ca peste 30% dintre victime au fost copii, Fundatia Ronald McDonald urma sa se alature acestei initiative printr-o donatie suplimentara. Sub titulatura de "Un tsunami pe care il putem opri ", campania umanitara s-a incheiat oficial la inceputul acestei saptamani cu rezultate foarte bune. Astfel, suma totala care s-a strans a fost de 2485.000.000 lei. Dintre acestia, 800 de milioane au fost numarati numai in urnele speciale de donatii publice, 300 de milioane provin din partea unor parteneri ai companiei McDonald`s iar 187 de milioane au fost donati de catre fundatia de copii Ronald McDonald. Diferenta de 1198.000.000 lei pana la suma totala, este reprezentata de donatia din vanzari facuta de Compania McDonald`s. Potrivit celor declarate de directorul de comunicare al companiei, Cristian Savu, suma de bani a fost depusa integral in cursul zilei de ieri in conturile special deschise de catre reprezentantii UNICEF Romania. Constantenii au raspuns cu promptitudine la acest apel, contribuind la colectarea sumei, aducand prin cele doua restaurante ce functioneaza in oras un aport de 40 de milioane lei. Campania se pare ca a avut un impact deosebit, mai ales in randul oamenilor simpli, momentele de mare solidaritate putand fi observate mai ales atunci cand, copiii au fost cei care si-au depus alocatiile iar oamenii in varsta au donat o parte a micilor venituri de care dispun. De asemenea, in urma demararii acestei campanii, multe companii si institutii au dezvoltat o asemenea initiativa, toate venite la randul lor in sprijinul victimelor lasate de cataclism.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii