Constantenii nu-si permit sa incheie polite de asigurare
Constantenii nu-si permit sa incheie polite de asigurareUn lux pentru noi
Vestea ca Romania va fi zguduita de un cutremur a creat panica in randul populatiei * Multa lume si-a luat masurile de securitate pe care fiecare le-a crezut de cuviinta * Unii romani au dat navala la sediile societatilor de asigurare, pentru a-si intocmi o polita de asigurare pe locuinte * Nu toate societatile de asigurari au cunoscut insa acelasi aflux * Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au facut un mini-sondaj in randul constantenilor, pentru a afla care este atitudinea acestora in fata eventualitatii incheierii unei asigurari * Multi oameni ar incheia asigurari, dar foarte multi spun ca nu isi permit acest lucru
Amenintarea vehiculata cu privire la iminenta unui cutremur a provocat panica in randul locuitorilor Romaniei. Singurul lucru concret care a fost intrezarit s-a referit la modul in care oamenii au reactionat la gandul ca locuintele lor ar putea fi in pericol in eventualitatea unui cutremur. Cei mai multi dintre romani ar prefera sa isi piarda viata decat locuinta, si acest lucru este de inteles intr-o societate in care a ajuns un lucru aproape imposibil sa intri in posesia unui apartament sau a unei case. Drept urmare, nu a mai mirat pe nimeni faptul ca, imediat dupa anuntarea cutremurului, societatile de asigurare au inceput sa fie luate cu asalt de cei care intentionau sa incheie o asigurare pe locuinta in cazul unui cataclism natural.Ca de fiecare data, vestea ca Romania va fi zguduita de un cutremur a creat panica in randul populatiei. Reprezentantii Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului au declarat, la momentul respectiv, ca nu sunt motive de ingrijorare, deoarece problema intervine la un cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade sau chiar mai mult pe scara Richter. Cu toate acestea, multa lume si-a luat masurile de securitate pe care fiecare le-a crezut de cuviinta, incepand cu legarea mobilei din casa astfel incat sa nu se rastoarne din cauza miscarilor tectonice si pana la constituirea unor rezerve de hrana si apa care sa poata fi usor de transportat in momentul plecarii in "refugiu". Printre alte manifestari determinate de panica s-a constatat ca foarte multi romani au dat navala la sediile societatilor de asigurare, pentru a-si intocmi o polita de asigurare pe locuinte, de teama sa nu ramana pe drumuri in eventualitatea prabusirii caselor in timpul cutremurului atat de mult anuntat. Pentru romani a devenit, in ultimii ani, aproape un sport "joaca de-a cutremurul", peste noapte apar prezicatori care pot indica pana si magnitudinea cutremurului, precum si zona care va fi cea mai puternic afectata de acesta. In ultimul timp, insa, aceste semne nu s-au adeverit niciodata, iar cutremurul, atunci cand totusi venea, se producea fara surle si trambite. Totusi, teama ramane si, de la un punct, cei care isi asigura locuintele in fata unui eventual dezastru nu pot fi condamnati, ci doar intelesi.Pareri impartite
Pentru a vedea cum sta situatia in Constanta, am contactat cateva societati de asigurare-reasigurare specializate in asigurarea de locuinte. Intr-adevar, am aflat ca imediat, dupa ce a fost facuta publica vestea ca Romania va fi zguduita de un cutremur, numarul asigurarilor de locuinte incheiate a fost mult mai mare decat ar fi fost in mod obisnuit. Nu toate societatile de asigurari au cunoscut insa acelasi aflux. Mariana Petrescu, directoarea Societatii de Asigurari "Garanta", ne-a spus ca nu s-a inregistrat nimic iesit din comun. "Nu a fost o crestere a asigurarilor de locuinte datorate panicii, totul s-a desfasurat normal", ne-a declarat aceasta. In alte cazuri insa, cei care isi asigurau locuintele chiar specificau ca intentioneaza sa isi asigure casa sau apartamentul in eventualitatea unui cataclism natural. Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au facut un mini-sondaj in randul constantenilor pentru a afla care este atitudinea acestora in fata eventualitatii incheierii unei asigurari. "Este un lucru bun", a declarat Nicolae Pavelescu, in varsta de 63 de ani, pensionar. "In ultimul timp se intampla tot felul de nenorociri, ba inundatii, ba furtuni, ba una, ba alta. Daca ramai fara casa, este imposibil sa iti mai faci vreodata una". "Nu stiu daca noi ar trebui sa ne temem de cutremure, pentru ca in zona noastra foarte rar sunt resimtite miscarile tectonice, insa o asigurare nu strica niciodata", a declarat si Cornelia Pop, o profesoara in varsta de 45 de ani. "Problema care se pune este daca ne permitem sa incheiem o astfel de asigurare", a continuat aceasta. In general, aceasta este parerea generalizata, cei mai multi constanteni ar incheia o asigurare pentru locuinta, insa li se pare prea scumpa. "De-abia avem bani sa traim de azi pe maine, asa ca nu prea avem cum sa incheiem o asigurare, desi mi se pare foarte avantajos acest lucru", ne-a declarat Carmen Marinescu, in varsta de 37 de ani. Au fost si interlocutori care ne-au spus ca au incheiat de ceva timp o asigurare de locuinta si ca sunt foarte multumiti. Concluzia se impune de la sine. Multi oameni ar incheia asigurari, dar foarte multi considera ca nu isi permit acest lucru. Nici chiar in fata unui cutremur.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp