Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contribuabilii isi pot desemna un reprezentant fiscal

ro

11 Mar, 2003 00:00 1714 Marime text

A inceput distribuirea prin posta a formularelor de declaratii pe venit

Persoana respectiva poate indeplini obligatiile de declarare a veniturilor si de plata a datoriilor * Desemnarea reprezentantului fiscal se face prin contract de mandat cu reprezentare, incheiat in forma scrisa si autentificat de un notar public * Contribuabilii constanteni trebuie sa trimita prin posta declaratiile de venit, taxele fiind suportate de catre Ministerul Finantelor Publice

Incepand de ieri, in Constanta a demarat actiunea de trimitere prin posta a formularelor de declaratii de venit pentru contribuabilii persoane fizice si a instructiunilor de completare a acestora. Astfel, contribuabilii constanteni trebuie sa stea linistiti si sa astepte sosirea prin posta a documentelor, in acest fel evitand deplasarile si cozile la sediile administratiilor fiscale. Actiunea de trimitere prin posta a formularelor de declaratii de venit catre contribuabili se va finaliza in cursul lunii aprilie. Termenul legal de depunere a declaratiilor de venit pentru persoanele fizice care au realizat venituri supuse globalizarii in anul 2002 este 15 mai 2003. Pentru a veni in sprijinul contribuabililor persoane fizice in indeplinirea obligatiilor declarative, incepand cu acest an fiscal, sistemul de trimitere/primire prin posta a declaratiilor de venit catre/de la contribuabili va fi aplicat la scara nationala, dupa ce anul trecut acesta a fost implementat numai in 16 judete, printre care si Constanta. Aceste nou serviciu destinat contribuabililor presupune trimiterea la domiciliul acestora a formularelor de declaratii de venit global, declaratiilor speciale, instructiunilor de completare a formularelor, precum si a plicului pretiparit cu adresa postala a administratiei financiare in a carei raza teritoriala isi are domiciliul contribuabilul. Dupa completarea formularelor de declaratii de venit conform instructiunilor primite, constantenii trebuie sa le introduca in plicul preadresat, pe care-l vor depune la cutia postala, taxele postale fiind suportate de catre Ministerul Finantelor Publice. Dupa cum ne-a declarat seful Biroului de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta, Mariana Forfolea, persoanele fizice platitoare de impozit pe venit pot desemna un reprezentant fiscal pentru indeplinirea obligatiilor de declarare a veniturilor si de plata a datoriilor. Astfel, desemnarea reprezentantului fiscal se face prin contract de mandat cu reprezentare incheiat in forma scrisa si autentificat de un notar public. Contractul de mandat trebuie sa fie insotit de o declaratie pe propria raspundere a mandatarului prin care acesta accepta contractul de mandat si cuprinde in mod obligatoriu cel putin date privind identificarea partilor contractante; obiectul contractului de mandat; obligatia reprezentantului fiscal de a raspunde solidar cu mandatul in ceea ce priveste obligatiile declarative si de plata a impozitului pe venit; perioada pentru care se incheie contractul de mandat; clauza de reziliere a contactului de mandat; data incheierii contactului de mandat. De asemenea, pentru ansamblul operatiunilor impozabile in Romania rezultate din aplicarea prevederilor Ordonantei de Guvern 7/2001 privind impozitul pe venit, contribuabilul constantean reprezentat urmeaza a desemna un singur reprezentant fiscal. In acelasi timp, un reprezentant fiscal poate fi mandatat de mai multi contribuabili pentru a indeplini obligatiile ce le revin. Depunerea declaratiilor prevazute de legislatia in vigoare, precum si plata impozitelor stabilite se vor efectua de catre reprezentantul fiscal la organul fiscal in a carui raza teritoriala se gaseste domiciliul sau resedinta contribuabilului, respectiv sursa de venit, dupa caz. Totodata, cu ocazia depunerii primei declaratii de catre reprezentantul fiscal se depune si un exemplar al contractului de mandat. In cazul in care contribuabilul este o persoana fizica straina, care nu are atribuit numarul de identificare fiscala, reprezentantul fiscal desemnat poate sa completeze si sa depuna pentru acesta la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul/sediul reprezentantului fiscal declaratia de inregistrare fiscala, in vederea atribuirii numarului de identificare fiscala si a eliberarii certificatului de inregistrare fiscala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii