Creştinii prăznuiesc Întâmpinarea Domnului, sărbătoare împărătească a Bisericii. De azi, iarna se pregăteşte de plecare

Vineri, 2 februarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Întâmpinarea Domnului. Cu acest prilej, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va fi în vizită misionară la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“, din apropierea localităţii Ion Corvin, unde va oficia sfânta liturghie.
 
Întâmpinarea Domnului face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi aminteşte momentul biblic în care Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naşterea Pruncului Iisus, vine la Templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament, pentru a-L închina Domnului. La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de Sfântul şi Dreptul Simeon, aflat la o vârstă matusalemică, căruia Duhul Sfânt îi vestise că nu va muri până ce nu îl va vedea pe Hristos. Pruncul Iisus este întâmpinat la Templu şi de către o femeie de 84 de ani, văduvă, Sfânta Prorociţă Ana, care petrecea aici mult timp în post şi în rugăciune. Prima atestare documentară a sărbătorii Întâmpinării Domnului se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
 
A doua zi, pe 3 februarie, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, împreună cu Sfânta Prorociţă Ana, cele două persoane care, alături de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Tradiţii pentru sănătate şi spor 

În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, creştinii respectă ritualul îndeplinit de Maica Domnului, când pruncul Iisus a împlinit 40 de zile de la naştere. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Aducerea pruncilor spre închinare la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas un ritual pentru mame şi în Biserica Ortodoxă. În această zi, preotul face molifta de curăţire a mamelor şi închină pruncii la icoane. Când un prunc împlineşte 40 de zile de la naştere, mama îl aduce la biserică, aşa cum a procedat Maica Domnului cu pruncul Iisus. Mama copilului, în numele familiei, îl dăruieşte pe acesta ca ofrandă lui Dumnezeu şi îl închină la altar. 

Stretenia sau Ziua Ursului 

În tradiţia populară, sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi cu numele de Stretenia, este numită şi Ziua Ursului. Se spune că această zi este una de cumpănă dintre anotimpul rece şi cel cald. Strămoşii vorbeau despre schimbarea vremii în funcţie de modul în care se comporta ursul: dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bârlogul. Totuşi, dacă ursul îşi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bârlog, iar gestul lui prevesteşte prelungirea iernii cu şase săptămâni. Dacă în ziua praznicului cerul este înnorat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bârlogul, anticipând astfel apropierea primăverii şi încălzirea vremii. Dacă în ziua de Stretenie este vreme bună, aşa va fi şi la praznicul Sfântului Gheorghe. În ziua praznicului, în multe localităţi rurale, copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl practicau părinţii, care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, deoarece erau convinşi că astfel puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. Şi în cazul copiilor sau bolnavilor „de sperietoare“ se îndeplineşte un ritual: aceştia sunt afumaţi, în ziua praznicului, cu păr de urs.

Copiii plăpânzi, botezaţi cu numele de Ursu 

În tradiţia populară, ursul este asociat cu forţa şi curajul. De aceea, copiii plăpânzi sunt botezaţi cu numele de Ursu, iar cei bolnavi sunt afumaţi cu păr de urs, pentru a alunga ursita cea rea. În ziua praznicului, se respectă o veche tradiţie: mamele care au copii bolnavi este bine să dăruiască îmbrăcăminte copiilor săraci. Îndeplinirea ritualului aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.

Iarna se pregăteşte de plecare 

Un ritual respectat în mediul rural, numit şi „târcovitul viilor“, spune că în ziua Întâmpinării Domnului iarna se pregăteşte de plecare. Sătenii merg la vie pentru a îndeplini un ritual care să atragă sporul viţei-de-vie. În acest scop, ei pornesc spre ogor, ducând în procesiune o ploscă plină cu vin, funingine din sobă amestecată cu seu şi o bucată de tobă de porc, ofrande ce simbolizează spiritul grâului. Cu aceste ofrande, sătenii ocolesc via de trei ori şi se opresc lângă fiecare butuc de vie, taie câte o coardă de viţă, o ung cu untura amestecată cu funingine şi picură vin peste butucul viţei. Apoi, ei gustă din bucata de tobă şi beau vin, rostind şi o rugăciune, prin care îl roagă pe Dumnezeu ca strugurii să crească precum bucata de tobă. Coardele de vie sunt binecuvântate cu semnul crucii, iar unele sunt aduse în căminul gospodarului şi se plantează, devenind „Norocul cel mare al Viţei“. De asemenea, la întoarcerea de la ogor, proprietarii viţei organizează un mare ospăţ în casa unui gospodar, cântă şi se veselesc, pentru ca viitoarea recoltă de struguri să fie cât mai bogată.