Criza de vaccin antigripal in farmacii
Criza de vaccin antigripal in farmacii
30 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1320
Marime text
Din nou nu mai exista vaccinuri antigripale in farmaciile constantene. Daca unele unitati mai mari reusesc sa se aprovizioneze mai des cu dozele de vaccin, punctele farmaceutice mai mici asteapta ca distribuitorii sa le onoreze comenzile facute in urma cu mai multe saptamani. In concluzie, o buna parte dintre farmaciile din Constanta au ramas de mai multe saptamani fara vaccinuri antigripale, desi comenzile sunt reinnoite, in unele cazuri, saptamanal. "Promisiuni sunt", spun farmacistii, "dar, probabil, dozele de vaccin, care sosesc greu din cauza faptului ca sunt importate, sunt livrate in principal la unitatile mari sau unde este mai mare nevoie de ele". In prezent, farmacistii de pe raza judetului nostru spun ca cererea de vaccinuri antigripale nu a fost niciodata atat de mare ca in acest an. "Spre exemplu, anul trecut, in aceasta perioada, nu prea se mai cumparau vaccinuri antigripale. In schimb, in acest sezon, vanzarile au crescut de trei-patru ori si, din acest motiv, nu putem face o estimare asupra necesarului de vaccinuri". Acest fapt a surprins atat distribuitorii, cat si farmacistii, care nu indraznesc sa faca comenzi mai mari pentru a nu ramane cu vaccinurile pe stoc. Farmacistii comanda, in general, cateva zeci de doze, care, insa, se epuizeaza in decurs de cateva zile. Daca la o parte dintre farmacii ultima aprovizionare a fost efectuata saptamana trecuta, unitatile mai mici au ramas de multa vreme fara vaccinuri antigripale. Promisiuni sunt, dar fara un termen anume, din partea distribuitorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii