Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu 12 staţii de epurare şi altele cinci în plan RAJA, locul 61 din 97 ca preţ al apei potabile

ro

09 Jun, 2012 02:46 2773 Marime text
02_Apa_canal_-_Felix_Stroe.jpgÎn ciuda celor vehiculate, SC RAJA SA nu are cel mai mare tarif al apei potabile.

Directorul companiei, Felix Stroe, a explicat că societatea pe care o conduce se află pe locul 61 din 97 de societăţi de profil, ca tarif perceput pentru apa potabilă. În ceea ce priveşte monopolul de care RAJA a fost acuzată, Stroe a avut o explicaţie mai mult decât elocventă: „De la New York la Palazu Mare nu vom găsi decât o singură conductă de apă", a spus directorul, făcând referire la faptul că într-o localitate nu pot exista mai multe reţele de apă. Tariful este aprobat de autoritatea în domeniu, ANRSC, iar constănţenii nu plătesc cel mai mult: „Spre exemplu, Apa Nova, compania care distribuie apa potabilă în Bucureşti, are un tarif de 3,86 lei fără TVA. La Constanţa este 3 lei fără TVA". RAJA Constanţa are peste 143 de staţii de pompare şi apa furnizată de societate este departe de a fi cea mai scumpă din România. Un clasament al tarifelor percepute la 16 martie a.c. pentru apa potabilă de principalii operatori din ţară plasează pe primul loc RA Pentru Activităţi Nucleare - Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti, cu 4,62 lei metrul cub fără TVA. Pe locul doi se situează SC Aquavas SA Vaslui, cu 4,50 lei fără TVA, iar pe locul trei SC Compania Apa Braşov SA, cu 4,16 lei. Compania RAJA SA poate fi regăsită pe poziţia 61, cu 3 lei fără TVA.

„Secretul" canalizării

În ceea ce priveşte taxa pentru canalizare, directorul Companiei RAJA SA a declarat că în peste 60% dintre localităţile din cele cinci judeţe în care societatea operează nu există sistem de canalizare, nici apometre. Aşadar, unii cetăţeni au fost greşit informaţi că ar plăti preţ mare pentru canalizare deşi nici măcar nu au aşa ceva. Mai mult decât atât, în municipiul Constanţa nu există canalizare pe 188 de străzi. SC RAJA SA deţine, la acest moment, 12 staţii de epurare a apelor uzate, iar Uniunea Europeană ne va obliga să deţinem asemenea obiective în toată ţara. În tariful perceput populaţiei pentru canalizare intră şi costurile de epurare. În urma unei întâlniri cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, Felix Stroe spune că a discutat posibilitatea instituirii unei taxe de mediu, suportate de către minister ori de autorităţile locale, pentru ca populaţia să nu mai plătească şi costurile epurării. „În curând vom avea 17 staţii de epurare, iar acum avem 12, mai multe decât în toată ţara la un loc. La RAJA, în preţul de canalizare intră şi costul epurării. Ştiţi cu câţi salariaţi funcţionează staţia de epurare Constanţa Nord, o adevărată uzină cu laboratoare? Cu trei salariaţi pe tură", a explicat Felix Stroe. Directorul RAJA a vorbit şi despre taxa percepută pentru apa pluvială (meteorică). Aceasta se scurge în reţeaua de canalizare a oraşului, se consumă curent pentru a „împinge" apa către staţia de epurare. Ce nu ştiu consumatorii? Epurarea apei pluviale este mai complicată decât dea de la closet, aşa cum a explicat Felix Stroe. Pe lista preţurilor şi a tarifelor la canalizare, la 16 martie a.c., SC RAJA SA se află pe locul 7, cu un preţ de 2,68 lei fără TVA pentru un metru cub. Pe locul întâi găsim SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, cu 3,71 lei fără TVA, pe locul al doilea SC Allisano Park Management SREL, cu 6,08 lei fără TVA, iar pe trei SC Raicris Construct Group SRL Paleu, cu 3,24 lei fără TVA.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii